Acasă Uncategorized Bucuresti: Conducerea IGPR sustine ca politistii isi pot exprima nemultumirile doar in...

Bucuresti: Conducerea IGPR sustine ca politistii isi pot exprima nemultumirile doar in timpul liber

DISTRIBUIȚI

93920 – 16092010 – Activitatea poliţistului este strict reglementată de către prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, ale Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale H.G. 991/2005 privind aprobarea Codului de Etică şi Deontologie a Poliţistului. “Aceste acte normative prevăd faptul că serviciul poliţienesc are caracter permanent şi obligatoriu, iar poliţistului îi este interzis să declare sau să participe la greve. De asemenea, poliţistul are datoria de a răspunde

 

 

 

 

 

 la orice solicitare privind exercitarea profesiei, să se sesizeze despre orice încălcare a legii, având obligaţia să intervină cu promptitudine pentru soluţionarea acesteia, în conformitate cu prerogativele specifice funcţiei publice pe care o deţine. Poliţiştii îşi pot exprima nemulţumirile, în timpul liber, conform prevederilor legale în vigoare”, se spune într-un anunţ postat pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.