Acasă Uncategorized Bucuresti: Detinutilor li se reduce cate 30 de zile de pedeapsa pentru...

Bucuresti: Detinutilor li se reduce cate 30 de zile de pedeapsa pentru fiecare an scolar absolvit in inchisoare

DISTRIBUIȚI

93812 – 13092010 – În majoritatea unităţilor penitenciare au fost organizate, luni, festivităţi de deschidere a anului şcolar 2010 – 2011. La aceste ceremonii, alături de persoanele private de libertate cuprinse în programele de şcolarizare şi personalul unităţilor de detenţie, au participat reprezentanţi ai unor instituţii relevante din cadrul comunităţilor locale, precum şi colaboratori din cadrul organizaţiilor neguvernamentale. 

Şcolarizarea persoanelor private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se realizează în baza Legii 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal modificată şi completată prin Legea  nr. 83 din 13 mai 2010 privind executarea pedepselor privative de libertate şi a Protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

În conformitate cu prevederile protocolului, administraţia locului de deţinere asigură spaţiile necesare activităţii, dotarea acestora, precum şi materialele didactice necesare desfăşurării procesului de învăţământ, inspectoratele şcolare asigurând manualele şcolare şi  salarizarea cadrelor didactice. Programa şcolară cuprinde aceleaşi materii şi bareme de evaluare ca în toate şcolile similare din sistemul educaţional românesc, iar în diplomele primite nu se face referire la absolvirea cursurilor în penitenciar.

Pentru a încuraja şi sprijini educaţia în rândul persoanelor private de libertate, în cazul participării la cursuri de şcolarizare sau de calificare ori recalificare profesională, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar sau pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională.

Spre deosebire de anii anteriori, în conformitate cu Legea 83/2010 care a modificat şi completat Legea 275/2006, a fost abrogat articolul care prevedea ca persoanele condamnate la pedepse privative de libertate care participă la cursuri de şcolarizare sau de calificare ori recalificare profesională să primească lunar, pe durata cursurilor, o remuneraţie egală cu salariul minim pe economie. S-a considerat că educaţia primită şi zilele considerate ca executate din durata pedepsei constituie facilităţi suficiente pentru a face atractivă participarea persoanele private de libertate la acest gen de activităţi.

La nivelul sistemului penitenciar, până în prezent, în anul şcolar 2010 – 2011, au fost înscrise 1.034 persoane private de libertate în învăţământul primar, 1.097 în învăţământul gimnazial şi 271 în învăţământul liceal.

O parte dintre persoanele private de libertate va urma cursurile şcolare în cadrul Programului educaţional „A doua şansă”. Data de începere a anului şcolar pentru Programul „A doua şansă” este 1 octombrie, acesta fiind un proiect de combatere a marginalizării şi excluderii sociale şi profesionale a tinerilor şi adulţilor care nu au început sau nu au finalizat învăţământul obligatoriu. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.