Acasă Uncategorized Bucuresti: Doi comisari de la Protectia Consumatorilor Bucuresti-Ilfov, trimisi in judecata pentru...

Bucuresti: Doi comisari de la Protectia Consumatorilor Bucuresti-Ilfov, trimisi in judecata pentru luare de mita

DISTRIBUIȚI

94297 – 28092010Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a comisarilor Maria Bologa şi Sorin-Gabriel Stoinea din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti – Ilfov, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, în formă continuată,

În perioada 15 – 16 iulie 2010, cu ocazia unor controale de specialitate efectuate la diferiţi agenţi economici care desfăşurau activităţi de comerţ într-un complex comercial din oraşul Voluntari, cei doi comisari, atât individual cât şi împreună, au pretins şi au primit de la reprezentanţii unor societăţi comerciale cu punct de lucru în complexul respectiv (denunţători în cauză) suma totală de 5.500 lei, cu scopul de a aplica sancţiuni comerciale mai blânde raportat la neregulile constatate, pretinzând că acestea sunt sancţionabile cu amenzi contravenţionale cuprinse între 5.000 şi 10.000 lei.

Pe 3 septembrie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea celor doi pe o perioadă de 24 de ore, iar la aceeaşi dată, Tribunalul Bucureşti a hotărât arestarea preventivă a acestora pe termen de 29 de zile. Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti a înlocuit măsura preventivă a arestării cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile faţă de inculpatul Stoinea.

În vederea restituirii către denunţători a sumelor de bani date cu titlu de mită, procurorii anticorupţie au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile aparţinând celor doi inculpaţi.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureştiwww.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.