Acasă Uncategorized Bucuresti: Guvernul a transmis Comisiei Europene aplicatia pentru mobilizarea Fondului de Solidaritate

Bucuresti: Guvernul a transmis Comisiei Europene aplicatia pentru mobilizarea Fondului de Solidaritate

DISTRIBUIȚI

93481 – 02092010 –  Guvernul a transmis marţi, prin Autoritatea Coordonatoare şi de Management a Fondului Solidaritatea al UE, aplicaţia pentru mobilizarea Fondului Solidaritatea ca urmare a inundaţiilor care au avut loc în iunie-iulie 2010, a anunţat Ioana Muntean, purtător de cuvânt al Guvernului.

Aplicaţia a fost transmisă oficial comisarului european pentru Politica Regională, Johannes Hahn.

Valoarea totală a pagubelor inundaţiilor produse în vara acestui an a fost estimată la 3,735 miliarde de lei,

 

 

 

 

aproximativ 876 de milioane de euro, sumă calculată la cursul de 4,2654 ron/euro.

„Ca şi calendar orientativ, în octombrie, adică în termen de 6-8 săptămâni de la depunerea aplicaţiei este aşteptată emiterea deciziei Comisiei prin care se propune Parlamentului European şi Consiliului aprobarea acordării unei sume din Fondul Solidaritatea în sprijinul României. Până la sfârşitul anului se aşteaptă finalizarea procedurii bugetare, care implică Parlamentul European şi Consiliul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului. 

Suma care se acordă din partea Uniunii Europene se calculează astfel: până la pragul de 0,6% din PIB, care în cazul României este de aproximativ 788 milioane de euro (suma exactă este 787, 935 milioane de euro), valoarea sprijinului comunitar este de 2,5% din valoarea pagubelor, iar după acest prag, de 6% din valoarea pagubelor. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.