Acasă Uncategorized Bucuresti: Ioan Valeriu Trica este noul director general al CFR

Bucuresti: Ioan Valeriu Trica este noul director general al CFR

DISTRIBUIȚI

93512 – 02092010 –  Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, l-a numit, joi, pe Ioan Valeriu Trică, şeful sucursalei regionale CFR Timişoara, în funcţia de director general al CFR SA, în locul lui Emil Sabo care a demisionat săptămâna trecută de la conducerea companiei, transmite Money.ro.

Trică a ocupat, din martie 2009 până în prezent, funcţia de director al Sucursalei Regionale CFR Timişoara, anterior fiind, în perioada 2005 – 2009, şef al Diviziei Patrimoniu al Regionalei CFR SA Timişoara, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

Ioan Valeriu Trică are 41 de ani, a absolvit Facultatea de Mecanică, secţia Material rulant de cale ferată din cadrul Universităţii Politehnice Timişoara şi lucrează la CFR SA din 2002.

Emil Sabo şi-a dat demisia din funcţia pe care o ocupa din februarie, după ce a fost trimis în judecată, alături de alte persoane, pentru o fraudă de 700.000 de euro, comisă în 2005. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.