Acasă Uncategorized Bucuresti: Ministerul Justitiei confirma ca presedintele indonezian a aprobat pe 25 august...

Bucuresti: Ministerul Justitiei confirma ca presedintele indonezian a aprobat pe 25 august extradarea lui Nicolae Popa

DISTRIBUIȚI

93730 – 09092010 – Referitor la stadiul procedurii de extrădare a fostului director al Gelsor Nicolae Popa din Republica Indonezia în România, Ministerul Justiţiei precizează: “Din informaţiile transmise de Ambasada României la Jakarta, rezultă faptul că preşedintele indonezian a aprobat, la 25 august 2010, decretul privind începerea procedurii de extrădare în cazul persoanei menţionate. Autorităţile indoneziene au precizat că vor iniţia măsurile aferente continuării procedurii de extrădare, etapa următoare fiind cea judiciară.

 

 

 

 

 

 

Reamintim că la data de 9 decembrie 2009, MJ a transmis Ambasadei României la Jakarta, cererea de extrădare şi documentele justificative, în vederea remiterii acestora, spre competentă soluţionare, Ministerului Justiţiei şi Drepturilor Omului din Indonezia.

Extrădarea numitului Popa Nicolae s-a solicitat în vederea executării pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 423 din 20 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti,  Secţia a II-a Penală.

Totodată, Ministerul Justiţiei precizează că, la data de 6 septembrie 2010, a transmis Ambasadei României la Jakarta o a doua cerere de extrădare cu privire la numitul Popa Nicolae, în vederea remiterii acesteia, spre competentă soluţionare, Ministerului Justiţiei şi Drepturilor Omului din Indonezia. Prin cea de-a doua cerere extrădarea sus numitului Popa Nicolae s-a solicitat în vederea executării pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.  670 din 6 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală.

Procedura de extrădare se face în conformitate cu legea indoneziană.” www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.