Acasă Uncategorized Bucuresti: Pedeapsa cu puscarie pentru soferii agresivi

Bucuresti: Pedeapsa cu puscarie pentru soferii agresivi

DISTRIBUIȚI

94231 – 27092010Şoferii agresivi vor putea face puşcărie, potrivit propunerilor pe care deputaţii le analizează în Comisia de Industrii şi Servicii. Modelul este de import şi se aplică deja în Spania, unde astfel de conducători auto sunt sancţionaţi cu închisoare de la o lună la cinci ani, scrie Gândul.

„Săptămâna viitoare, avem pe ordinea de zi legislaţia rutieră. Trebuie să definim clar comportamentul agresiv”, a anunţat vicepreşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Robert Negoiţă (PSD). El a atras atenţia că legiuitorul trebuie să ferească cetăţeanul de abuzuri, „având în vedere cum funcţionează justiţia în România”.

„Altfel ne vom trezi arestaţi pe stradă, că am condus agresiv. De principiu, este evident că un şofer agresiv, care este un pericol pe şosea, ar trebui pedepsit penal. Există deja o serie de infracţiuni la legislaţia rutieră şi poate fi incriminat ca infracţiune şi comportamentul agresiv”, a continuat deputatul. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.