Acasă Uncategorized Bucuresti: Politistii sunt hotarati sa protesteze, in ciuda avertismentelor ministrului Blaga

Bucuresti: Politistii sunt hotarati sa protesteze, in ciuda avertismentelor ministrului Blaga

DISTRIBUIȚI

94006 – 20092010 – Politiștii vor protesta față de problemele legate de salarizare și logistică, în ciuda avertismentului formulat de ministrul Vasile Blaga. Sindicaele susțin că autoritățile au exercitat presiuni pentru a-i determina pe polițiști să renunțe la proteste. Decizia sindicatelor de a protesta față de reducerile salariale a fost luată după consultarea a 25.000 de politiști din toată țara. Potrivit sindicaliștilor, protestul constă în reducere unor activități și în respectarea strictă a programului de lucru, fără ore suplimentare.

 

 

 

 

 

 Din acest motiv este posibil ca unele dintre secțiile de poliție, în special cele din mediul rural, să fie deschise doar până la orele 16.00.

Săptămâna trecută, după ce sindicatele polițiștilor au făcut primele declarații referitoare la declanșarea protestelor, ministrul de Interne, Vasile Blaga, a atras atenția că polițiști care vor face grevă vor fi trași la răspundere. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.