Acasă Uncategorized Bucuresti: Prelungiri de termene pentru solicitarea unor ajutoare financiare destinate agricultorilor

Bucuresti: Prelungiri de termene pentru solicitarea unor ajutoare financiare destinate agricultorilor

DISTRIBUIȚI

94360- 30092010  Executivul a adoptat miercuri o hotărâre de guvern cu impact în domeniul agriculturii, pentru modificarea şi completarea HG nr. 755/2010 privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate şi HG 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului, Ioana Muntean.

Prin modificările la HG nr. 755/2010 privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate se creează posibilitatea depunerii cererilor într-o nouă etapă, respectiv 1 – 29 octombrie 2010, pentru ca un număr mai mare de producători să poată beneficia de ajutor financiar comunitar. „Termenul limită de depunere a cererilor prevăzut în HG 755/2010 a fost data de 31 august, dată  până la care se putea face solicitarea ajutorului specific. Se modifică şi perioada de control la faţa locului, respectiv până la data de 15 noiembrie 2010 faţă de 25 octombrie  a fiecărui an, potrivit HG 755/2010”, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului.

Modificările la HG 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică se referă la prelungirea termenului până la care persoanele fizice neautorizate, potrivit OUG 44/2008, cu modificările ulterioare, au obligaţia să se autorizeze. Astfel, termenul a fost prelungit de la 15 octombrie, la 25 octombrie 2010.

Termenul limită de depunere a cererilor prevăzute în HG 759/2010 a fost 31 august a fiecărui an, iar prin acest act normativ, pentru anul 2010, se reglementează perioadă de depunere pentru a doua etapă, 1 – 29 octombrie 2010.

Termenul prevăzut de HG 759/2010 până la care beneficiarii puteau solicita organismelor de inspecţie şi certificare eliberarea unor certificate de conformitate a fost 15 august, iar prin proiectul adoptat azi acest termen se prelungeşte până la 29 octombrie. De asemenea, termenul pentru efectuarea controlului la faţa locului s-a prelungit de la 15 octombrie la 15 noiembrie 2010. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.