Acasă Uncategorized Bucuresti: Presedintele Romaniei si ambasadorul Poloniei in Romania au discutat despre proiectul...

Bucuresti: Presedintele Romaniei si ambasadorul Poloniei in Romania au discutat despre proiectul de transport al gazelor lichefiate din zona caspica spre Europa

DISTRIBUIȚI

93616 – 07092010 –  Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a primit ieri, la Palatul Cotroceni, pe ministrul Afacerilor Externe al Republicii Polone, Radosław Sikorski. În cadrul convorbirilor, a fost evidenţiat nivelul  excepţional al relaţiilor bilaterale dintre România şi Polonia şi voinţa celor două state de a consolida Parteneriatul Strategic.  Cu prilejul întâlnirii, a fost reafirmat angajamentul ambelor părţi de a contribui la politica energetică a Uniunii Europene prin diversificarea surselor de aprovizionare. Astfel, preşedintele României a subliniat importanţa proiectului Nabucco şi a proiectului AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România Interconnector, proiectul de transport al gazelor lichefiate din zona caspică spre Europa), la care se va alătura şi Ungaria. În discuţiile referitoare la agenda europeană, preşedintele Băsescu a transmis aprecierea autorităţilor de la Bucureşti faţă de sprijinul acordat de Polonia pentru aderarea României la spaţiul Schengen, conform calendarului stabilit, şi pentru reflectarea corectă a progreselor României în Raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Alte subiecte care au mai figurat pe agenda de discuţii au fost: situaţia economică, sprijinul pentru viitorul european al Republicii Moldova, vecinătatea estică şi Parteneriatul Estic. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.