Acasă Uncategorized Bucuresti: Primarul Capitalei cere sprijinul amabasadorilor romani pentru atragerea investitiilor straine

Bucuresti: Primarul Capitalei cere sprijinul amabasadorilor romani pentru atragerea investitiilor straine

DISTRIBUIȚI

93510 – 02092010 –  Primarul General Sorin Oprescu a participat joi la reuniunea anuala a ambasadorilor romani, care a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor de Externe. Cu aceasta ocazie, el a cerut sprijinul sefilor misiunilor diplomatice romane din strainatate in atragerea de fonduri si expertiza pentru realizarea principalelor proiecte de investitii ale Municipalitatii.

“Am dorit foarte mult sa avem aceasta intalnire pentru ca am convingerea ferma ca Bucurestiul poate sa fie unul dintre centrele urbane cele mai puternice din aceasta zona”, a declarat primarul Capitalei.

Sorin Oprescu a reamintit ca municipiul Bucuresti nu se poate dezvolta fara o infrastructura corespunzatoare, finalizarea Pasajului Basarab si a Bulevardului Tudor Vladimirescu fiind un prim pas important in acest sens. Edilul sef a subliniat cat de important este ca Bucurestiul sa atraga parteneri privati alaturi de care sa construiasca autostrada suspendata, a carei utilitate a fost deja demonstrata de experienta altor mari orase din lume.

Sorin Oprescu a prezentat si proiectul Arenei Bucurestiului, o noua sala sportiva, polivalenta, cu o capacitate de 15.000 de locuri, precum si pe acela al crearii de noi parcari sub si supraterane.

“Am credinta ca daca realizam acestea, Bucurestiul poate sa devina un loc de organizare a multor evenimente de amploare, de natura culturala, sportiva, si astfel sa il pozitionam in circuitul mondial al valorilor, sa il facem cunoscut, sa il valorificam asa cum se cuvine […] Prin ceea ce v-am prezentat pana acum am anticipat cateva din domeniile in care avem nevoie de sprijinul dumneavoastra: in dezvoltarea infrastructurii de strazi si retele, in constructia si reabilitarea scolilor, spitalelor si universitatilor, in realizarea de baze sportive cum ar fi Arena polivalenta a Bucurestiului, institutii de cultura, imbunatatirea serviciilor publice si mai ales crearea autostrazii suspendate”, a declarat primarul general. www.promptmedia.ro

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.