93815 – 13092010 – „Dificultăţile economico-sociale generate de criza mondială au favorizat amplificarea criminalităţii organizate, în principal pe fondul creşterii vulnerabilităţilor ce pot fi speculate de grupările infracţionale. Amploarea criminalităţii organizate transfrontaliere determină accentuarea sistemului de insecuritate socială şi a percepţiei privind disoluţia autorităţii instituţiilor statului abilitate în contracararea activităţilor ilegale”, a spus procurorul general al României, Codruţa Kovesi,
luni, la deschiderea celei de-a 13-a ediţie a Forumului internaţional al procurorilor privind lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere, organizat de Ministerul Public în parteneriat cu Parchetul general din Saxonia şi Comisia Europeană la care participă procurori din peste 30 de state.
Procurorul general a explicat că iniţiativa Ministerului Public de a găzdui acest forum a fost determinată şi de faptul că România este frontieră externă a UE şi NATO şi a devenit prima barieră împotriva crimei organizate care încearcă să pătrundă în spaţiul european.
Structurile de criminalitate organizate au manifestat interes în ultima perioadă pentru includerea României „în circuitele internaţionale atât ca o ţintă, cât şi ca o zonă de tranzit spre Europa de Est”, a adăugat şeful Ministerului Public. www.promptmedia.ro













