Acasă Uncategorized Bucuresti: Sechestru pe terenurile si instalatiile Rompetrol Rafinare

Bucuresti: Sechestru pe terenurile si instalatiile Rompetrol Rafinare

DISTRIBUIȚI

Compania nu recunoaste datoria la care face referire ANAF93796 – 13092010 – Pentru o datorie de 500 milioane de euro,.Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a instituit sechestru asigurator asupra unor terenuri şi instalaţii ale Rompetrol Rafinare precum şi asupra participaţiilor în filialele sale, potrivit unui comunicat al Grupului Rompetrol. “Grupul Rompetrol a luat act cu surprindere, în data de 10 septembrie, de decizia emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) prin care s-a instituit sechestru asigurator asupra unor terenuri şi instalaţii ale Rompetrol Rafinare precum şi asupra participaţiilor în filialele sale. Rompetrol nu intenţionează bineînţeles să înstrăineze aceste active: în perioada 2007 – 2010,

 

 

 

 

 

programul de investiţii în Grupul Rompetrol se ridică la peste un miliard de dolari, pe baza finanţării a nu mai puţin de 1,8 miliarde dolari acordate în aceeaşi perioadă de acţionarul majoritar KazMunayGas. Acţiunea ANAF nu afectează operaţiunile Rompetrol Rafinare dar creează un important prejudiciu de imagine pentru Rompetrol Rafinare şi Grupul Rompetrol”, mai spun oficialii companiei.

Potrivit acestora, decizia ANAF ignoră prevederi legale şi contractuale ai căror termeni sunt extrem de clari, fiind cea mai recentă dintr-o serie de acţiuni ale unor autorităţi publice având ca subiect obligaţiunile emise de Rompetrol Rafinare. Prin decizie sunt indisponibilizate active, pentru o sumă de bani pe care Rompetrol Rafinare nu o datorează şi nici nu o va datora vreodata bugetului de stat, contrar celor pretinse de ANAF, se mai arată în comunicatul companiei petroliere.

“Rompetrol Rafinare a emis obligaţiuni care au fost achiziţionate de statul român în contul unor datorii şi dobânzi acumulate de societate în procent semnificativ înainte de privatizare. Potrivit O.U.G. 118/2003 şi Convenţiei de Emisiune, la opţiunea Rompetrol Rafinare, obligaţiunile rămase nerăscumpărate sunt convertibile în acţiuni la data de 30 septembrie 2010. Această operaţiune a fost aprobată de Parlament prin Legea 89/2005 şi validată de Consiliul Concurentei, fiind ulterior promulgată de Preşedintele României.

Rompetrol Rafinare s-a conformat prevederilor actului normativ menţionat şi ale convenţiei de emisiune şi a convocat adunarea generală extraordinară a acţionarilor pentru a aproba conversia în acţiuni a tuturor obligaţiunilor rămase nerăscumpărate. De asemenea, Rompetrol Rafinare a transmis din timp Ministerului Finantelor Publice toate informaţiile relevante referitoare la conversia în acţiuni a obligaţiunilor.

Plăţile efectuate de Rompetrol Rafinare către Ministerul Finanţelor Publice în baza Convenţiei de Emisiune vor atinge la 30 septembrie peste 310 milioane de dolari. Precizăm ca aproape 40% din valoarea totală a obligaţiunilor o reprezintă dobânzi şi penalităţi calculate în 2003, compania plătind astfel pe parcursul celor 7 ani dobândă la dobândă.

Prin urmare, acţiunea ANAF, exercitată pentru o datorie comercială nescadentă şi pentru stingerea căreia la scadenţă Ministerul Finantelor va primi în mod cert acţiuni, astfel cum a fost aprobat prin lege de către Parlamentul Romaniei, reprezintă o măsură în afara competenţelor legale conferite ANAF, nejustificată şi abuzivă, contrară atât principiilor de transparenţă şi bună credinţă cât şi obligaţiilor asumate de statul român la nivel internaţional pentru asigurarea unui tratament just şi echitabil investiţiilor străine în România”, mai susţin reprezentanţii Rompetrol. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.