Acasă Uncategorized Caminul cultural din satul lui Boc va avea aer conditionat cu bani...

Caminul cultural din satul lui Boc va avea aer conditionat cu bani de la Guvern

DISTRIBUIȚI

93751 – 10092010 – Caminul Cultural din Rachitele, satul natal al premierului Emil Boc, este la un pas de a fi reabilitat. Termenul pentru depunerea ofertelor este stabilit pentru data de 14 septembrie. Rachitenii vor petrece astfel nuntile organizate in caminul cultural nou-nout, cu aer conditionat cu tot. Valoarea estimata a lucrarilor este de peste 800.000 de lei, adica aproape 200.000 de euro.

Jumatate din banii necesari pentru reabilitare au venit de la Guvernul Boc, in luna mai a acestui an. Atunci a fost alocata suma de 350.000 de lei pentru rebilitarea Caminului Cultural din Rachitele si 450.000 de lei pentru reabilitarea dispensarului medical. Restul sumei va fi asigurat din bugetul local al comunei Margau.

Potrivit documentatiei, vor fi efectuate lucrari de constructii si de instalatii, climatizare si dotari. Cu alte cuvinte, Caminul Cultural va fi modernizat cu aer conditionat. “Caminul are nevoie de aceste lucrari, deoarece este construit in anii 68-70…”, spune primarul comunei Magau, Sorin Suciu, citat de City News.

La primaria din Margau, nu stie dreapta ce face stanga. Primarul Suciu este in concediu, asa ca nu stie nimic de ofertele depuse pana acum. Mai mult, edilul spune ca evita sa discute cu presa, pentru ca “a avut experiente neplacute”. Viceprimarul Gheorghe Capota nu stie nici el nimic despre licitatie. “Primarul se ocupa de licitatii, chiar de e mort”, spune acesta pe un ton apasat. Jurista primariei, Rodica Abrudan, muta responsabilitatea in curtea unei firme de consultanta din Cluj-Napoca. “Lucram cu o firma de consultanta, care se ocupa de fisele de date si caietele de sarcini pentru licitatii”, lamureste primarul situatia.

Potrivit edilului, pana acum doua firme s-au aratat interesante de oferta. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.