Acasă Uncategorized Moscova: Putin mai vrea o data presedinte

Moscova: Putin mai vrea o data presedinte

DISTRIBUIȚI

93659 – 08092010 –  Premierul rus Vladimir Putin a vorbit marţi despre o posibilă candidatură a sa în 2012 la preşedinţia Rusiei, făcând aluzie la cele patru mandate consecutive ale preşedintelui Roosevelt, informează agenţiile internaţionale de presă. Deşi Putin a menţionat că este totuşi prea devreme pentru a vorbi despre viitoarele alegeri, nu a ezitat să-şi asocieze numele cu cel al preşedintelui Franklin D. Roosevelt, pentru a evidenţia că un mandat de 4 ani neconsecutivi la preşedinţia unei ţări nu contravine Constituţiei. „A fost un preşedinte american – Roosevelt – care a fost ales pentru patru mandate consecutive pentru că acest lucru nu contravenea Constituţiei americane”, a declarat el în faţa experţilor internaţionali ai Clubului de la Valdai. „Nici eu, nici preşedintele Medvedev, nu vom face nimic contrar Legii Fundamentale”, a continuat el.

Franklin D. Roosevelt a fost singurul preşedinte american ales pentru patru mandate, între 1933 şi 1945, din timpul Marii Depresiuni până la cel de-al Doilea Război Mondial. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.