Acasă Uncategorized Pitesti: Din 2012, Turcescu vrea sa fie primar de Pitesti din partea...

Pitesti: Din 2012, Turcescu vrea sa fie primar de Pitesti din partea PDL?

DISTRIBUIȚI

93828 – 13092010 – De la venirea senatorului Mircea Andrei în fruntea PDL Argeş au început să circule tot felul de zvonuri privind viitorul candidat pe care partidul îl va scoate în vara lui 2012 ca să-l înfrunte pe primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc. Un as în diversiune politică, senatorul Andrei nu a ascuns niciodată faptul că îi va pregăti un candidat pe măsură lui Tudor Pendiuc, doar că de fiecare dată, când era întrebat, evita elegant să-i spună numele. La un moment dat, scrie Jurnalul de Argeş, ca să scape de insistenţa presei, el a lansat numele lui Gabriel Bratu, inspectorul şcolar general, ca posibil candidat la Primăria Piteşti. Zilele trecute, senatorul a fost din nou întrebat despre numele viitorului candidat pentru fotoliul de primar al Piteştiului. “Este aproape gata să se nască. În cel mult o lună de zile o să-l prezint oficial”, a spus şeful PDL Argeş. Acest răspuns a generat un nou tir de întrebări venite din partea ziariştilor prezenţi, numai că Andrei nu a vrut cu niciun chip să dezvăluie secretul. “Nu este elegant din partea mea să-i spun numele, până nu am şi aprobarea dânsului. Oricum, în procent de 90% am bătut palma. Pot doar să vă spun că va fi un candidat redutabil, care va lua 60% încă din primul tur, iar Tudor Pendiuc va deveni istorie”, a concluzionat senatorul portocaliu. De peste tot, din PDL, se spune că misteriosul candidat al PDL la Primăria Piteşti, 90%, va fi jurnalistul Robert Turcescu. Tot pe surse, săptămânalul argeşean a aflat că impresarii celor două părţi au finalizat deja actele înrolării lui Turcescu în PDL Argeş, urmând ca în scurt timp să aibă loc şi semnarea oficială într-un cadru festiv la Bucureşti. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.