Acasă Uncategorized Bruxelles: Prima reţea de experţi români care vor colabora permanent cu traducătorii...

Bruxelles: Prima reţea de experţi români care vor colabora permanent cu traducătorii din Comisia Europeană se va înfiinţa pe 8 octombrie, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România

DISTRIBUIȚI

94546 – 06102010  Conferinţa de instituire a Reţelei de excelenţă a limbii române folosite în instituţiile UE (Reţeaua RO+) va avea loc la data de 8 octombrie 2010, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene din Bucureşti. Această reţea este menită să asigure colaborarea lingvistică şi terminologică între Departamentul de limbă română din cadrul Direcţiei Generale Traduceri (DGT) a Comisiei şi experţi români. Obiectivul principal al reţelei este de a crea un cadru de colaborare permanentă între experţii români şi instituţiile relevante, care să asigure o deplină concordanţă în ceea ce priveşte limbajul şi terminologia între legislaţia Uniunii Europene şi legislaţia românească, în conformitate cu ultimele evoluţii lingvistice, terminologice şi legislative din România. Membrii reţelei aparţin mediului academic, societăţii civile şi administraţiei publice din România. La întâlnire vor participa fostul comisar european pentru multilingvism, în prezent consilier prezidenţial pentru afaceri europene, Leonard Orban, vicepreşedintele Academiei Române, Marius Sala, şeful Departamentului de limba română din DGT, Viorel Șerbănescu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Niculae Idu, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Departamentului pentru Afaceri Europene, ai Institutului European din România, precum şi reprezentanţi ai altor departamente de limba română din instituţiile Uniunii Europene.

Pe 14 Octombrie a.c., peste 700 antreprenori de toate mărimile şi din toate sectoarele de afaceri ale celor 45 de ţări europene se vor aduna în hemiciclul Parlamentului European de la  Bruxelles, pentru a constitui cel de-al doilea Parlament European al Întreprinderilor, eveniment organizat de Eurochambres şi de reţeaua sa de Camere de Comerţ. 

Asemeni primei ediţii a evenimentului, care a avut loc în 2008, antreprenori vor dezbate şi vor vota o serie de subiecte cu impact direct asupra mediului de afaceri, în prezenţa unor înalţi reprezentanţi ai Instituţiilor Europene.  “Scopul acestui eveniment – cel mai mare de acest fel, care da direct cuvântul oamenilor de afaceri – este acela de a face ca vocea mediului de afaceri să fie auzită în probleme cruciale care se vor afla pe masa legiuitorilor în lunile următoare”, a declarat Alessandro Barberis, Preşedintele EUROCHAMBRES. “Sperăm să fie un pas mai departe în comunicarea dintre politicieni şi mediul de afaceri, lumi care par a fi fundamental diferite, dar care sunt, bineînţeles, întrinsec legate”.

Jerzy Buzek, Preşedintele Parlamentului European şi Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European vor deschide evenimentul alături de preşedintele EUROCHAMBRES, Alessandro Barberis. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.