Acasă Uncategorized Bucuresti: „Festivalul Traditiilor Populare Romanesti” în Parcul National

Bucuresti: „Festivalul Traditiilor Populare Romanesti” în Parcul National

DISTRIBUIȚI

95002 – 19102010 – Zeci de producători din gospodării tradiţionale şi meşteşugari din toată ţara şi-au anunţat participarea în acest sfârşit de săptămână, în Parcul Naţional, acolo unde Primăria Sectorului 2 organizează „Festivalul Tradiţiilor Populare Româneşti”. La eveniment urmează să fie prezentate o multitudine de alimente ecologice (produse din carne, brânzeturi, produse apicole, patiserie tradiţională, băuturi alcoolice şi nealcoolice şi altele).

Pe aleile parcului vor mai fi prezenţi şi meşteri populari care vor prezenta articole specifice gospodăriei (ceramică, obiecte din lemn, pielărie, ţesături), dar şi podoabe sau obiecte de cult. Frământatul aluatului, coptul pâinii la cuptor cu vatră, culesul mierii din stup, glăjărit – modelarea sticlei la flacără de foc în stil medieval vor constitui câteva din atracţiile speciale ale acestui târg.

Zonele etnofolclorice care îşi vor găsi reprezentanţii în cadrul acestui târg sunt: Muntenia, Oltenia, Moldova, Maramureş, Braşov, Harghita şi Vâlcea.

Standurile vor fi deschise pentru publicul vizitator zilnic, în perioada 22-24 octombrie, între orele 10.00 şi 18.00. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.