95017 – 20102010 – Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, a anunţat că activitatea administraţiilor fiscale trebuie restructurată şi reorganizată. „Va urma o restructurare a întregii adminsitraţii fiscale atât la nivelul Gărzii Financiare, la nivelul Vămii, cât şi la nivelul Adminsitraţiilor Fiscale sau a Direcţiilor Judeţene”, a declarat miercuri Sorin Blejnar. El a spus că una dintre variantele de restructurare a vămii ar fi „dispariţia direcţiilor regionale de accize şi operaţiuni vamale”.
În ceea ce priveşte Garda Financiară, acesteia i se vor conferi şi executării silite. „În perioada imediat următoare vom conferi Gărzii Financiare unele atribuţii în ceea ce priveşte efectuarea controalelor fiscale, în ceea ce priveşte executarea silită. Vom comasa aceste structuri sub o singură structură şi totodată vom încerca să unificăm, şi vom reuşi, controlul. Să avem o singură instituţie din partea MFP care să verifice contribuabilul, nu două sau trei instituţii”, a spus şeful ANAF. www.promptmedia.ro