Acasă Uncategorized Bucuresti: Negocierile dintre Ministerul Muncii si sindicatele din Educatie s-au incheiat cu...

Bucuresti: Negocierile dintre Ministerul Muncii si sindicatele din Educatie s-au incheiat cu un esec

DISTRIBUIȚI

95087 – 21102010Sindicatele din Educaţie şi guvernanţii nu au ajuns la niciun acord privind coeficienţii care stabilesc salariile bugetarilor şi nici în privinţa salariului minim pe economie. „Chiar dacă azi ni s-a prezentat o nouă formă a grilei considerăm că nu va fi  ultima discuţie. Pentru că deşi au fost majorate nişte procente nu cred că creează starea de mulţumire.  Nici un caz nu credem că poziţionează învăţământul pe poziţia pe care o merită. Aşteptăm la o nouă discuţie o reaşezare a coeficienţilor,

 

 

 

 

 

 

şi de ce nu, poate vom adopta un alt sistem prin care angajaţii din învăţământ să beneficieze de salarii corespunzătore pe un interval mai lung. Aşteptăm ca această lege să fie o lege stabilă care să creeze stabilitate financiară”, a declarat Constantin Ciosu, secretarul general al FEN, citat de Realitatea Tv.

Sindicaliştii propun ca salariul minim pe economie să crească la 700 de lei.

„Problema cheie e legată de salariul minim pe economie. Se pot găsi anumiţi coeficienţi, dar atâta timp cât  salariul minim rămâne 600 de lei normal că salariu e mic. Propunem din 2011 ca salariul să crească la 700 şi atunci putem spune că acei coeficienţi negociaţi pot fi acceptaţi”, a declarat Simion Hăncescu, vicepreşedintele FSLI.

„Prezentarea coeficienţilor şi a tabelelor vizează perioada de după 2013. Iar oamenii noştri trăiesc astăzi, mâine, trăiesc în prezent. Noi, Federaţia Spiru Haret, am cerut în mod clar să se aplice de la 1 ianuarie 2011. Pentru că oamenii au pierdut 40-50%. Deci fără o aplicare de la 1 ianuarie 2011, noi spunem că nu putem accepta nicio altă variantă. Pe noi ne interesează ce se va întâmpla de la 1 ianuarie 2011. Nu se doreşte să se discute aşa ceva. Prin asumarea acestei legi guvernanţii permanentizează diminuarea salarială din învăţământ. Noi am cerut un coeficient de 700, ei au propus unul de 600. Această lege dacă se aplică din ianuarie cu coeficientul de 700, în loc de 600, atunci ar mai fi o modalitate de a înţelege perioada în care suntem”, a declarat Gheorghe Isvoranu, preşedintele Spiru Haret.

Isvoranu spune că guvernanţii au invocat FMI-ul pentru a nu le acorda creşterile salariale.

„Iar dacă guvernanţii noştri spun că FMI – ul nu le dă voie, atunci putem să facem nişte economii la cheltuielile de personal. Anulăm Guvernul, toţi consilierii şi toate departamentele de la Guvern, anulăm preşedinţia, anulăm Parlamentul şi tot ce ţine de acesta şi îl ţinem doar pe şeful de la FMI aici. Ne costă mult mai puţin şi astfel vom avea bani să putem să compensăm pierderile”, Gheorghe Isvoranu, preşedintele Spiru Haret.

„E invocat FMI şi de acceea nu putem să discutăm toate aspectele legate de legea cadru pe 2011 dacă ceva paşi s-au făcut pentru acordarea unor creşteri la debut, spre exemplu  ni s-a propus ca un asistent universitar să aibă 2.43. Aici e o notă pozitivă deşi ne-am fi dorit mult mai sus”, a declarat Anton Hadăr, preşedinte Alma Mater. www.promptmedia.ro

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.