Acasă Uncategorized Bucuresti: Patronatele cer sprijin clasei politice pentru reducerea cotei unice la 10%

Bucuresti: Patronatele cer sprijin clasei politice pentru reducerea cotei unice la 10%

DISTRIBUIȚI

94555 – 06102010 – Este un semn de maturitate politică faptul că marţi Comisia de Buget-Finanţe din Senat a votat în unanimitate ideea propusă de Alianţa Confederaţiilor Patronale din România (ACPR) sub forma unei propuneri legislative pentru modificarea Legii 571/2010 privind Codul Fiscal, susţine purtătorul de cuvânt al ACPR, Dan Matei Agathon. Măsura anticriză de diminuare a cotei unice de la 16 la 10 la sută a fost propusă de ACPR într-un program mai amplu de relansare economică

 

 

 

 

prezentat la data de 7 septembrie 2010.

“Cerem de aceea susţinerea întregii clase politice, dar şi a celorlalte confederaţii patronale şi a marilor centrale sindicale pentru adoptarea acestei măsuri care ar face România atractivă din nou pentru investitorii străini, dar şi autohtoni. În privinţa temerilor exprimate cu privire la diminuarea veniturilor la buget prin scăderea cotei unice, temeri exprimate de Ministerul de Finanţe, ţin să reamintesc că Alianţa Confederaţiilor Patronale din România a propus şi câteva măsuri compensatorii în acest sens, cum ar fi: impozitarea pariurilor online, sector în care circa jumătate de miliard de euro scapă anual neimpozitate în niciun fel, privatizarea spaţiilor comerciale deţinute de statul român, numai în Bucureşti existând 4.400 de asemenea spaţii, sau impozitarea suplimentară a terenurilor pe care sunt construite proprietăţi de lux”, a mai spus Agathon. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.