Acasă Uncategorized Bucuresti: Romania risca sa ramana fara plante medicinale de la 1 aprilie...

Bucuresti: Romania risca sa ramana fara plante medicinale de la 1 aprilie 2011

DISTRIBUIȚI

95046 – 20102010Producătorii români de leacuri naturiste, pe bază de plante medicinale, mai au opt luni la dispoziţie pentru a respecta directiva UE cunoscută sub numele Traditional Herbal Medicinal Products (THMPD), care a fost adoptata la 31 Martie 2004, şi care cere ca, de la 1 aprilie 2011 toate plantele medicinale să fie procesate după aceleaşi procedee ca şi celelalte produse farmaceutice, remarca Inpolitics. Acest lucru presupune inclusiv obţinerea de certificate legale, la fel ca medicamentele, al căror cost se apropie sau depăşeşte 100.000 de euro pentru fiecare plantă în parte, deşi acestea sunt folosite de mii de ani. Costurile uriaşe pe care le presupune intrarea în legalitatea vor lichida micii producători din domeniul plantelor medicinale în favoarea marilor coloşi farmaceutici. Un semnal de alarmă a fost tras, recent, într-un articol publicat pe siteul infowars.com, care avertizează că, ”In loc sa priveasca produsele alimentare si medicamente traditionale ca probleme legate de drepturile omului, acestea au fost tratate ca probleme de comert. In acest fel, legile privind alimentatia si plantele sunt focusate pe dorintele marilor corporatii, nu pe nevoile si dorintele oamenilor”.

Europarlamentarul liberal Norica Nicolai spune că situaţia este extrem de serioasă şi de gravă, totodată, pentru România: ”La noi, preţul uriaş al medicamentelor face ca majoritatea românilor să opteze, atât cât pot, pentru tratamente tradiţionale cu plante medicinale. Muşeţelul sau coada-şoricelului sunt singurele leacuri pe care şi le mai permit sute de mii de oameni, iar apropiata lichidare a comercializării lor va da o lovitură cumplită sănătăţii, şi aşa precare, a românilor. Producătorii noştri din domeniu nu vor putea să se conformeze directivelor UE fără a intra în faliment, e o situaţie dramatică şi încercăm în zilele următoare, la nivelul grupului de europarlamentari români, să găsim o soluţie, poate o amânare a aplicării directivei în cauză sau ceva asemănător, dar e greu de spus, în acest moment, dacă se mai poate face ceva. Din păcate, dacă nu vom reuşi, iar producătorii români nu se conformează noilor norme europene după data de 1 aprilie 2011, ţara noastră riscă să fie dată în judecată de către marile concerne farmaceutice şi nu e greu de ghicit care ar fi soarta unor asemenea procese”, a spus Norica Nicolai. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.