Acasă Uncategorized Bucureşti: Guvernul Boc, pentru a cincea oară în faţa unei moţiuni de...

Bucureşti: Guvernul Boc, pentru a cincea oară în faţa unei moţiuni de cenzură

DISTRIBUIȚI

95231 – 27102010 – De la orele 11.00, în plenul reunite al Parlamentului va fi dezbătută şi votartă moţiunea de cenzură depusă de opoziţie la adresa actualului Guvern Boc. Intitulată “Moţiunea României majoritare, moţiune populară”, aceasta a fost semnată de 209 parlamentari şi citită săptămâna trecută în Parlament. Pentru ca moţiunea să treacă şi Guvernul să pice este nevoie de votul a 236 de parlamentari, dintr-un total de 470. În momentul de faţă, opoziţiei îi lipsesc trei voturi pentru ca documentul să fie adoptat.

 

 

 

 

 

 

 

Moţiunea este ce-a de-a cincea de la instalarea lui Emil Boc la Palatul Victoria. Votul va fi secret cu bile.

Liderul PSD, Victor Ponta, anunţa, marţi, că PSD mai are nevoie de doar patru voturi pentru ca Guvernul să pice. La scurt timp, vicepreeşdintele UNPR, Liviu Câmpanu, a anunţat că votează în favoarea moţiunii. Astfel, în momentul de faţă, opoziţiei îi lipsesc trei voturi pentru ca documentul să fie adoptat.

Cabinetul Boc este pentru a cincea oară faţă în faţă cu moţiunea de cenzură. O singură dată demersul opoziţiei a avut succes. Anul trecut, pe 13 octombrie, Guvernul era demis în urma votului din Parlament, dar preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat apoi tot pe Emil Boc la şefia Executivului. Prima moţiune de cenzură împotriva cabinetului Boc a fost depusă anul trecut, în mai. Demersul iniţiat de PNL şi UDMR şi intitulat Marea Păcăleală PDL-PSD, critica guvernul că nu şi-a îndeplinit promisiunile electorale. Moţiunea a fost însă respinsă de Parlament, pe 13 mai, cu 272 de voturi împotrivă şi 130 pentru.

Cinci luni mai târziu, se repeta povestea. PNL şi UDMR îşi uneau din nou forţele împotriva guvernului, însă nici de data aceasta moţiunea nu avea sorţi de izbândă. Pe 24 septembrie, Parlamentul respingea demersul opoziţiei.

Totul s-a schimbat însă după ieşirea PSD de la guvernare. Pentru prima dată după revoluţie, opoziţia a reuşit să răstoarne guvernul. S-a întâmplat pe 13 octombrie, când motiunea „11 împotriva României” a trecut de Parlament, iar cabinetul Boc a fost demis.

Au urmat luni întregi de agitaţie pe scena politică, cu negocieri şi dispute între preşedintele Traian Băsescu şi partidele parlamentare. În decembrie însă, şeful statului îl desemna tot pe Emil Boc premier.

Şirul moţiunilor de cenzură nu s-a oprit. Pe 15 iunie, a fost dezbătută moţiunea „Opriţi genocidul social”, iniţiată de Alianţa PSD+PC.  Demersul critica măsurile de austeritate propuse de guvern. Reprezentanţii PDL Teo Trandafir si Georgică Severin, dar şi 4 parlamentari ai UNPR au votat în favoarea moţiunii. Moţiunea nu a trecut însă, iniţiatorilor lispsindu-le opt voturi. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.