Acasă Uncategorized Chisinau: Scade pretul la zahar. Dar in Moldova de peste Prut

Chisinau: Scade pretul la zahar. Dar in Moldova de peste Prut

DISTRIBUIȚI

94429 – 01102010 – În anul 2010, în Republica Moldova s-a recoltat o cantitate record de sfeclă de zahăr, ceea ce va influenţa în perioada următoare reducerea semnificativă a preţului la zahăr pentru consumatorii finali. Declaraţia a fost acordată pentru Unimedia de Adrian Lipcan, directorul Departamentului vânzări al unei companii producătoare de zahăr din Moldova. Potrivit acestuia, s-ar putea să ajungem la un nivel minim al preţului de circa 8 – 9 lei moldoveneşti. “Noi vom reduce preţurile luni, iar consumatorii finali vor resimţi micşorarea preţului în 2 – 3 zile”, susţine Lipcan.

“Pentru anul 2010 estimăm o producţie de până la 120.000 de tone de zahăr. Consumul intern al Republicii Moldova este de maxim 65.000 de tone. Aceasta respectiv va duce la scăderea inevitabilă a preţurilor”, a explicat directorul.

Deşi se va înregistra un surplus de producţie de zahăr, Adrian Lipcan susţine că posibilităţile de export ale Republicii Moldova sunt destul de limitate. “În acest moment, este deschisă piaţa Rusiei, iar cota de export spre UE va fi mai semnificativă abia anul viitor”, a explicat reprezentantul producătorului de zahăr.

Potrivit datelor statistice, în luna august 2010 preţul la zahăr s-a redus faţă iulie curent cu 0,3%, faţă de finele anului trecut – a crescut cu 24,6%, iar faţă luna august 2009 s-a majorat cu 58,4%.- www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.