Acasă Uncategorized Iasi: Fostul Patriarh Teoctist, pomenit la Iasi

Iasi: Fostul Patriarh Teoctist, pomenit la Iasi

DISTRIBUIȚI

94772 – 13102010 – La Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost oficiată ieri o slujbă de Parastas pentru vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor şi Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

 

 

 

 

La final, Părintele Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a amintit câteva momente din viaţa vrednicului de pomenire Teoctist, în vremea cât a fost mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. “Această regiune îl atrăgea cu un dor nespus. Era legat de ţinuturile Neamţului, acolo îşi schimbase numele, la Mănăstirea Bistriţa din Teodor adică ‘darul lui Dumnezeu’ în Teoctist care înseamnă ‘zidirea lui Dumnezeu’ sau ‘cel care zideşte pe alţii în numele lui Dumnezeu’. Bucovina cu dreptmăritorul Voievod Ştefan, cu Sfântul Leontie de la Rădăuţi, cu Sfântul Daniil Sihastrul, cu Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava erau sfinţii care i-au ocrotit tinereţea, copilăria, maturitatea şi vârsta înaintată a vieţii. Cel mai mult, însă, cred că Patriarhul Mitropolitul Teoctist se bucura, întronizat aici acum 33 de ani, pentru că o avea alături pe Sfânta Cuvioasă Parascheva”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, citat de Radio Trinitas. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.