Acasă Uncategorized Liderii UE modifica Tratatul de la Lisabona pentru a evita noi crize...

Liderii UE modifica Tratatul de la Lisabona pentru a evita noi crize de tipul celei din Grecia

DISTRIBUIȚI

95331 – 29102010 –  Liderii Uniunii Europene au acceptat propunerea făcută de Franţa şi Germania pentru modificarea Tratatului de la Lisabona în vederea consolidării disciplinei bugetare în statele membre. Lideri europeni au convenit joi noaptea că sunt necesare schimbări pentru tratarea problemelor legate de datoriile suverane şi au susţinut introducerea unor reguli bugetare mai stricte, inclusiv sancţiuni destinate statelor care nu ţin subcontrol  deficitele şi datoriile.

Liderii Uniunii au cerut preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, să pregătească modificările tratatului de la Lisabona în colaborare cu Comisia Europeană, care să fie aprobate la un summit din decembrie.

„Am recomandat crearea unui mecanism credibil, permanent pentru rezolvarea crizelor, în vederea menţinerii stabilităţii financiare în zona euro”, a declarat Rompuy .

Modificările urmează să fie aprobate până la jumătatea anului 2013 şi fac parte din eforturile Europei de prevenire a unei noi crize a datoriilor suverane, de tipul celei din Grecia care a pus în pericol viitorul euro. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.