95136 – 24102010 –
“Vă rog să-mi permiteţi să readuc în spaţiul public unele comentarii ale colegilor mei, vorbe rostite pe un forum al poliţiştilor”. Aşa începe scrisoarea deschisă a preşedintelui Biroului Teritorial neamţ al Sindicatului naţional al Agenţilor de Poliţie, Ioan Cănărău. “Adevărul este unul singur şi nu poate fi interpretat. A face compromisuri într-o chestiune, oricare ar fi ea,înseamnă a denatura adevărul, a spune o minciună. Refuzăm să mai acceptăm compromisuri. Am obosit să mai trăim în minciună, sau…mai bine zis…ne riscăm viaţa dacă mai tolerăm minciuna. Cum altfel să aplicam legea dacă ea nu ne apară? Procurorii refuză să dea o încadrare corectă faptei, instanţele de judecată privesc cu superficialitate infracţiunea de ultraj, superiorii noştri invocă seculara – lipsă de orientare – sau depăşirea competenţelor. Nu acesta este adevărul! În sufletul nostru găsim adevărul, în acele momente de înlemnire nefirească, atunci cînd te afli înconjurat de neoameni, fără posibilitatea de scăpare. Adevărul este în tăcerea focului deschis pe care nu-l mai auzim, căci gândul nostru merge mai departe, la moarte, la cei rămaşi în urmă, la viaţa netraită. Şi toate acestea pentru ce?! Nu, nu este un vis, nu este nici o secvenţă de film de acţiune, este realitate, este o secvenţă dură a riscurilor la care ne expunem, o concretizare morbidă a insuficienţei legilor care ar trebui să ne protejeze. Câţi dintre noi trebuie să moară ca ceva să se schimbe? De ce mereu aşteptăm să se întîmple ceva ca să facem o schimbare? Te simţi singur şi trădat de toţi, unii colegi te apară, alţii împreună cu şefii îndrăznesc să`ţi spună că nu te`ai orientat sau că fuga`i ruşinoasă dar sănătoasă. Ruşine lor! Nu îţi ramîne decât să lupţi singur cu procurorii şi instanţa de judecată, apararea ţi`o faci tu pt că instituţia nu`ţi oferă nici măcar un avocat. Am simţit asta la două luni după ce am fost încadrat, unii colegi m`au blamat pentru că am intervenit, doar cei care sunt adevaraţi poliţişti au înţeles. Nu poţi să`ţi întorci capul şi să te faci că nu vezi ce se întîmplă, ruşinea doare mai mult decat orice lovitură, dar mai ales trădarea celor care ar trebui să te susţină. Nu voi înţelege niciodată cine şi de ce vrea cu atîta înverşunare ca poliţiştii să se învrăjbească între ei! Statul nostru veghează la liniştea cetăţeanului român? Guvernului României îi pasă de siguranţa naţională? Parlamentarii noştri le doresc celor care i-au ales un trai decent şi liniştit ? Sînt respectate drepturile noastre consituţionale? Să fim serioşi! Într-un stat care se doreşte a fi un stat de drept este inadmisibil ca celor care sînt investiţi cu însăşi autoritatea lui să le fie încălcate drepturile cîştigate prin lege. Ne este garantat dreptul la viață! în opinia lor să trăiești la limita subzistenței (cu exceptia dragilor noștrii șefi), să trăiești cu capul plecat, să trăiești umilit de infractori, de șefi și de lege în fiecare clipă …asta înseamnă după părerea unora că avem dreptul la viață garantat .Cred că se înșeală indivizii. Pentru noi altceva înseamnă dreptul la viață: salarizare decentă, protecție efectivă din partea legii, condiții normale și decente de muncă, asigurarea de asistență medicală (reală nu pe hârtie), respect și implicare din partea superiorilor. Se doreşte, din nu ştiu ce motive, crearea de tensiuni între agenţii şi ofiţerii de poliţie, probabil pe fondul celebrei cugetări dezbina ca să poţi conduce. Ce credeti domnilor înscăunaţi, că mânaţi o turmă pe imaş sau conduceţi nişte sclavi pe vreo plantaţie? Să hotărâm să scriem în antetul rapoartelor noastre Plantaţia Mun…… , în loc de Polţia Mun………, Inspectoratul de Plantaţie în loc de Inspectoratul de Poliţie…. Facem şi asta din moment ce se întrezăreşte convingerea conducătorilor că noi muncim în slujba lor şi nu a cetăţenilor plătitori de taxe! Dispuneţi voi de vieţile noastre, apăraţi de unii de ai noştri şi păziţi de reglementări interioare privind accesul în instituţiile statului? Vă poftesc la un exerciţiu de bărbăţie, pe cei care ne încălcaţi drepturile, care vă bateţi joc de naţia română: să stati, măcar în glumă, cu o frucă, cu un pistol, cu o sabie, îndreptate spre gât, piept sau picioare. Apoi să ne povestiţi ce aţi simţit în acele momente, asta dacă mai aveţi grai! Citiţi ce spune un ofiter, coleg cu adevarat, poliţist în primul rând şi totodata om simplu, ca oricare dintre noi: Domnilor colegi, sunt ofiţer şi cu mândrie spun că am avansat din rândul agenţilor de poliţie. Susţin cu tărie că agenţilor de poliţie li se va face o mare nedreptate dacă nu luam atitudine fermă împotriva aplicării unor asemenea coeficienţi de salarizare. În opinia mea domnii guvernanţi nu doresc decât să dezbine şi să provoace disensiuni în rândul poliţiştilor, iar ofiţerii care se vor bucura de poziţia lor “superioară” pe grila de salarizare şi nu vor manifesta simpatie şi solidaritate faţă de colegii lor, nu vor avea decît de pierdut. Adevărul este că agenţii de poliţie nu reprezintă talpa poliţiei, cum le place unora să spună, ci de fapt ei sunt baza muncii şi activităţii poliţiei, ei sînt omniprezenţi în stradă, ei iau primul contact cu problemele cetăţenilor fiind principalii factori generatori de încredere în rîndul populaţiei în ce a ce priveşte siguranţa şi ordinea publică. Aşa că domnilor ofiţeri nu mai staţi în expectativă sperând că o să trăiţi bine mersi cu salarii barosane şi agenţii o să munceasca pe salarii de nimic, luaţi atitudine, agenţii sunt colegii noştri! Vă întreb dacă vi se pare corect ca un ofiţer să ia spor de condiţii grele 350 – 400 lei/lună, iar un agent 100 – 150 lei/lună ? Acest spor se acordă în coeficient la salariul de bază. Este de înţeles şi unanim acceptat că salariul suportă diferenţieri, dar un asemenea spor ar trebui să fie acordat în suma fixă pentru fiecare poliţist- În stradă şi agentul şi ofiţerul sunt expuşi în mod egal la aceleaşi pericole! Milităm pentru introducerea unui capitol separat în legea salarizării, privitor la politişti. Cine are ochi să vadă, cine are urechi să audă! Cum guvernanţii şi parlamentarii noştri orbesc şi surzesc atunci când vine vorba de siguranţa cetăţenilor, de traiul decent garantat de Constituţie, de bunăstarea naţiunii în fruntea căreia se afla, nu pentru a o conduce ci pentru a o subjuga, cerem sprijinul dumneavoastră, celor asupriţi, infometati ca şi noi, suprasaturaţi de minciună şi indiferenţă, adică vouă cititorilor acestor rânduri! Fiţi alături de noi, fii voştri, fraţii voştri, taţii şi mamele voastre, poliţişti într-o ţară cu oameni puternici dar cu conducatori slabi, laşi şi incompetenţi”. – www.promptmedia.ro