Acasă Uncategorized Strasbourg: Adina Valean cere listarea urgenta a tuturor depozitelor cu potential toxic...

Strasbourg: Adina Valean cere listarea urgenta a tuturor depozitelor cu potential toxic din Europa

DISTRIBUIȚI

95065 – 21102010 – Vicepreşedinta liberalilor europeni, Adina Vălean, consideră că prioritatea numărul unu în ceea ce priveşte prevenirea dezastrelor ecologice trebuie sa fie listarea depozitelor cu potenţial toxic din Europa. Eurodeputata liberală a subliniat acest lucru în cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European privind dezastrul ecologic din Ungaria.

„Există depozite de deşeuri toxice de-a lungul întregului curs al Dunării, iar peste o mie de locuri contaminate se afla doar în România. Nu ne putem permite să aşteptăm anul 2012 ca termen de intrare în vigoare a noii legislaţii europene. Statele Membre ar trebui să informeze Comisia Europeana din proprie iniţiativă cât mai repede posibil”.

Adina Vălean, membră în Comisia pentru Industrie, Cercetare şi Energie a Parlamentului European, a susţinut că problema nu este legislaţia europeană, ci implementarea acesteia.

„Avem deja un pachet legislativ complet în domeniul mediului înconjurător şi, în plus, avem directiva europeană privind deşeurile miniere. Comisia Europeana trebuie să asigure corecta implementare a legislaţiei de mediu, în special în ţările din Europa Centrala şi de Est. Aceasta presupune totodată sporirea resurselor Comisiei Europene în ceea ce priveşte investigarea calităţii controlului în aceste zone periculoase. Mai mult, companiilor li s-a acordat prea multă libertate de negociere cu autorităţile naţionale în stabilirea deşeurilor cu risc înalt care ar trebui să intre sub incidenţa unor standarde stricte de siguranţă „.

Nu in ultimul rând, eurodeputata Adina Vălean a evidenţiat necesitatea asumării responsabilităţii, subliniind aplicarea principiului „poluatorul plăteşte”.

„Doresc să insist asupra criteriului conform căruia poluatorul este cel care trebuie să plătească pentru pagubele aduse mediului înconjurător. De aceea mă îndoiesc că folosirea banilor din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru Dezastre Naturale este potrivită în acest caz, întrucât subminează acest principiu care defineşte însăşi esenţa directivei europene”. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.