Acasă Uncategorized Strasbourg: Jerzy Buzek prezinta un bilant al realizarilor Parlamentului European in ultimele...

Strasbourg: Jerzy Buzek prezinta un bilant al realizarilor Parlamentului European in ultimele 15 luni

DISTRIBUIȚI

94968 – 19102010 – Acordarea premiului Nobel pentru pace dizidentului politic din China Liu Xiaobo a fost salutată de către preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, la deschiderea sesiunii plenare de la Strasbourg. Nevoia pentru acţiuni suplimentare în vederea combaterii sărăciei, precum şi traficul cu fiinţe umane sunt subiectele de pe agenda PE, reliefate de preşedinte, care s-a referit şi la discursul său la mijloc de mandat, discurs care va fi susţinut miercuri în cadrul unei şedinţe solemne.

Având în vedere că data de 17 octombrie reprezintă Ziua mondială pentru eradicarea sărăciei, iar 2010 este Anul european pentru combaterea sărăciei, preşedintele a anunţat că pe durata acestei săptămâni vor avea loc o serie de manifestări cu privire la problema sărăciei, printre care: discursul în plen al secretarului general ONU, Ban Ki-Moon şi participarea acestuia la o ceremonie specială, marţi.

În final, preşedintele Buzek a menţionat că va susţine miercuri la orele 12.00 un discurs pentru a marca jumătatea de mandat, discursul fiind în acelaşi timp un bilanţ al realizărilor înregistrate de Parlamentul European în ultimele 15 luni. Buzek a fost ales preşedintele Parlamentului European în iulie 2009, iar mandatul său se va încheia în ianuarie 2012. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.