Acasă Uncategorized Targu Mures: Ambulanta pentru cainii comunitari la Targu Mures

Targu Mures: Ambulanta pentru cainii comunitari la Targu Mures

DISTRIBUIȚI

94979 – 19102010 – Municipiul Târgu Mureş va intra în curând în posesia unei ambulanţe pentru câinii comunitari, dotată cu aparatura necesară, care a fost donată de o asociaţie de profil din Germania, a declarat luni Maria Cioban, secretarul Primăriei Târgu Mureş., citată de Administratie.ro. “Vrem să încercăm să rezolvăm cât mai bine posibil problema câinilor comunitari din oraş, sens în care s-au făcut intervenţii la diverse asociaţii care au în obiectul lor de activitate acest lucru şi, spre surpriza noastră, am avut o întâlnire cu o asociaţie din Germania care s-a dovedit a fi foarte deschisă în a ne ajuta să rezolvăm problema câinilor comunitari. Această asociaţie ne va da, prin donaţie – şi Consiliul Local a acceptat acest lucru -, o autoutilitară dotată cu toate elementele necesare pentru intervenţii rapide şi chirurgie de specialitate, medicamente, mâncare, garduri pentru construirea de ţarcuri pentru câini şi alte elemente”, a arătat Cioban.Ambulanţa va avea rolul de a interveni inclusiv pentru prevenirea înmulţirii necontrolate a câinilor comunitari. Potrivit secretarului Primăriei, colaborarea cu asociaţia germană nu se va opri doar la acceptarea acestei donaţii, ci se va negocia încheierea unui parteneriat prin care o parte a câinilor comunitari să fie transportaţi în Germania pentru a fi adoptaţi. “Se discută, după ce noi primim toate aceste lucruri, să construim ţarcuri după standardele europene. Acolo vom avea un medic veterinar care să fie tot timpul prezent şi care să stabilească starea de sănătate a câinilor. (…) Anumiţi cetăţeni din oraş care doresc un câine pot să se ducă să adopte un câine, după plăcerea lor, dintre cei care sunt. Întotdeauna noi trebuie să dăm girul sănătăţii animalului, deci nu iese din ţarc şi nu e dat mai departe decât dacă e sănătos”, a mai spus Maria Cioban. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.