95162 – 25102010 – Autorităţile tulcene susţin proiectul unei burse a peştelui, cu toate că pescarii tulceni critică această intenţie. Proiectul va fi finanţat de Uniunea Europeană şi se va realiza după modelul spaniol. După ce Consiliul local al municipiului a aprobat, la începutul săptămânii trecute, planul urbanistic zonal pentru realizarea Bursei peştelui, pescarii tulceni s-au arătat nemulţumiţi din cauza faptului că obiectivul va fi realizat în oraşul Tulcea, susţinând că produsele piscicole vor avea de suferit pe timpul transportului până în municipiu şi că ar fi fost oportună realizarea unei burse online a peştelui, transmite Administratie.ro.
„Bursa online văduveşte clientul prin faptul că acesta nu poate vedea ce cumpără şi, în acelaşi timp, nici nu are garanţia a ceea ce cumpără sub aspectul prospeţimii şi din punct de vedere sanitar-veterinar. Au existat experienţe de acest tip la nivel european care au fost abandonate, bursele online fiind închise. Modelul care se practică la nivel european este cel spaniol. (…) Neliniştea asociaţiilor de pescari este un pic forţată şi ei trebuie să se gândească la faptul că va trebui să ne integrăm în directivele europene pe componenta pescuit piscicultură, acvacultură, cu voia sau fără voia noastră”, a argumentat preşedintele CJ, Victor Tarhon, care este şi vicepreşedintele Consiliului interministerial pentru Delta Dunării.
El a dat asigurări că Bursa Peştelui, care se va realiza la Tulcea cel mai probabil până în primăvara anului 2012, va avea mijloacele de transport necesare pentru ca produsele piscicole din Delta Dunării să ajungă în municipiu în condiţii de maximă securitate din punct de vedere sanitar-veterinar. Potrivit preşedintelui CJ, în cursul săptămânii trecute, reprezentanţi ai Bursei de Peşte din Spania s-au aflat la Tulcea şi s-au întâlnit cu autorităţile şi pescarii pentru a discuta despre posibilitatea realizării unui schimb de experienţă în domeniu.
De altfel, din decembrie 2006, Consiliul local al municipiului Tulcea a semnat un protocol de colaborare cu ANPA în vederea realizării bursei peştelui, obiectiv a cărui realizare doreşte să îmbunătăţească serviciile de desfacere şi prezentare a produselor piscicole din judeţ. Fondurile necesare realizării bursei, circa 200.000 de euro (25% din această sumă reprezentând o cofinanţare din partea statului), vor fi accesate de ANPA prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007 – 2013. În prezent, peştele capturat din Dunăre, care reprezintă 80% din peştele indigen, se tranzacţionează în cea mai mare parte pe piaţa neagră. www.promptmedia.ro