Acasă Uncategorized Bruxelles: Comisia Europeană a adoptat Strategia europeană pentru persoanele cu handicap 2010-2020

Bruxelles: Comisia Europeană a adoptat Strategia europeană pentru persoanele cu handicap 2010-2020

DISTRIBUIȚI

95845 – 16112010 – Comisia Europeană a adoptat, luni, o nouă strategie pentru persoanele cu handicap, „Reînnoirea angajamentului pentru o Europă fără obstacole”, prin care se doreşte eliminarea obstacolelor din viaţa de zi cu zi, care fac ca activităţile cotidiene să devină inaccesibile pentru cei aproximativ 80 de milioane de europeni cu handicap.

            Strategia prezintă măsuri specifice pentru următorii zece ani, prin intermediul cărora UE şi guvernele naţionale pot oferi persoanelor cu handicap mijloacele de a se bucura de drepturile lor în condiţii de egalitate cu celelalte persoane.

            Strategia reînnoieşte angajamentul UE de a îmbunătăţi situaţia europenilor cu handicap, completând şi sprijinind acţiunile statelor membre, care sunt principalele responsabile de politicile în acest domeniu. Potrivit Comisiei Europene (COM), implementarea unor astfel de măsuri în Europa va avea un efect benefic şi asupra economiei europene.

            Principalele acţiuni strategice sunt: iniţiativa privind accesibilitatea tuturor bunurilor şi serviciilor pentru persoanele cu handicap, participarea acestora la viaţa cetăţenească, finanţarea programelor destinate persoanelor cu handicap, sensibilizarea opiniei publice cu privire la handicap şi accesibilitate, consolidarea cooperării între statele membre, dar şi colectarea şi monitorizarea datelor.

            Strategia cuprinde o listă de acţiuni concrete şi un calendar de îndeplinire a acestora, pe baza cărora COM va prezenta în mod regulat rapoarte privind progresele înregistrate, respectându-şi astfel obligaţiile care îi revin în temeiul Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap, la care a aderat în 2009.

            Totodată, Comisia va analiza oportunitatea propunerii, până în 2012, a unui „Act european privind accesibilitatea”, pentru a asigura accesibilitatea tuturor bunurilor şi serviciilor pentru persoanele cu handicap.

            Strategia UE pentru persoanele cu handicap include prevederi cu privire la acţiunea UE în contextul strategiei Europa 2020, precum şi la acţiunile propuse în Raportul pe 2010 privind cetăţenia UE, lansat în 28 octombrie.

În România, conform datelor prelucrate la 30 iunie 2010, numărul total de persoane cu handicap era de 693.207, în creştere faţă de statisticile precedente. Persoanele cu handicap beneficiază de prevederile Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cadrul legislativ naţional fiind elaborat în conformitate cu principiile şi obiectivele asumate la nivel european. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.