Acasă Uncategorized Bruxelles: Comisia Europeana a aprobat prelungirea perioadei de tranzitie pentru 40 unitati...

Bruxelles: Comisia Europeana a aprobat prelungirea perioadei de tranzitie pentru 40 unitati din industria alimentara romana

DISTRIBUIȚI

96063 – 23112010 – Efortul României, de a obţine prelungirea perioadei de tranziţie cu încă un an, până la 31 decembrie 2011, pentru unele unităţi din industria alimentară, a dat rezultate, solicitarea fiind aprobată în unanimitate de către reprezentanţii statelor membre, urmând  ca documentul să fie publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, după finalizarea procedurilor. Modificarea Deciziei 2010/89/EU referitoare la măsurile tranzitorii privind aplicarea anumitor cerinţe structurale

 

 

 

din Regulamentul 852/2004 şi 853/2004 va fi aplicabilă pentru 40 de unităţi pentru care s-a solicitat prelungirea perioadei de tranziţie şi anume : 36 din sectorul carne, trei din sectorul peşte şi produse din pescuit şi un depozit frigorific, precizează reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Cele 40 de unităţi vor avea astfel posibilitatea ca, pînă la sfîrşitul anului 2011, să-şi finalizeze programele de modernizare şi restructurare, să se alinieze standardelor şi cerinţelor Uniunii Europene şi să poată fi autorizate pentru a participa la comerţul intracomunitar.

Până la finalizarea implementării produsele obţinute în aceste unităţi, care vor beneficia de prelungirea perioadei de tranziţie vor fi comercializate numai pe piaţa internă, ele fiind marcate cu o marcă de sănătate/ identificare de formă rotundă, diferită de cea ovală, aplicată produselor care provin din unităţi autorizate pentru schimburi intracomunitare.

Reprezentanţii ANSVSA au prezentat la reuniunea Comitetului Permanent pentru Siguranţa  Biologică a Lanţului Alimentar, care a avut loc la Bruxelles în data de 17 noiembrie, argumentele care au pledat pentru prelungirea a perioadei de tranziţie pentru unităţile respective, în principal acela că procentul de implementare al programele de modernizare şi restructurare depăşea 70% .

În cadrul reuniunii s-a arătat că propunerea de prelungire a tranziţiei a venit ca urmare a solicitării României şi a verificării situaţiei la faţa locului, de către experţi ai  Comisiei Europene, în cursul lunii octombrie. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.