95914 – 18112010 – Negocierile privind bugetul UE pentru anul 2011, care au avut loc între Parlamentul European și Consiliu, au ajuns la un impas în seara zilei de luni, 15 noiembrie, după ce o minoritate din guvernele statelor membre a refuzat discutarea unei proceduri care ar fi implicat Parlamentul în discuțiile despre sistemul de finanțare al UE pe termen mediu, în ciuda unor concesii majore făcute de către Parlament. Echipa de negociere a Parlamentului a subliniat disponibilitatea PE
de a limita creșterea plăților în 2011 la 2,91 %, în timp ce pragul angajamentelor financiare (care determină viitoarele plăți) a fost stabilit la 1%. Totuși, membrii Parlamentului European au reiterat solicitarea de a deschide discuțiile privind implicarea Parlamentului în revizuirea sistemului de finanțare UE pe termen mediu, pentru a evita viitoare crize bugetare.
De ce își dorește Parlamentul European să fie implicat în discuțiile cu privire la cadrul financiar privind bugetul pe perioada 2014 – 2020?
Parlamentul European este preocupat de faptul că, în condițiile alocării unor responsabilități suplimentare către UE prin Tratatul de la Lisabona vor fi necesare din ce in ce mai multe manevre bugetare ad-hoc sau, în cel mai rău caz, nu se vor identifica modalitățile pentru a finanța politicile și sarcinile adoptate.
Dacă ar fi implicat în discuțiile pe marginea bugetului (de exemplu în calitate de observator) – Parlamentul European nu numai că ar putea contribui, prin prezentarea punctelor de vedere din PE în dezbateri încă de la începutul procedurii, dar, prin aceasta ar putea facilita adoptarea de către Parlamentul European a rezultatului negocierilor, prin prezența reprezentanților săi la discuții și soluții propuse. (Pentru adoptarea viitorului cadru financiar, este necesară aprobarea Parlamentului European).
Cere Parlamentul European o taxă UE? – Nu. Majoritatea Membrilor Parlamentului European consideră ideea unei taxe UE ca fiind nerealistă. Pentru a crea o astfel de taxă nu numai că este necesară unanimitatea în Consiliu, dar și aprobarea tuturor parlamentelor naționale ale Statelor membre: e vorba de așa numita „dublă unanimitate”. Parlamentul European cere doar deschiderea unor discuții cu privire la noi surse de finanțare pentru Uniunea Europeană, fără a defini anticipat care ar putea fi aceste surse de finanțare.
Principalul motiv pentru care Parlamentul European cere deschiderea acestor discuții este faptul că sistemul actual pune prea multă presiune asupra bugetelor naționale, ceea ce face ca procedura anuală de bugetare să fie foarte dificilă și prea concentrată pe plafonul general al bugetului UE, în detrimentul a ceea ce este mai important, și anume conținutul bugetului. Și Comisia Europeană a prezentat un număr de opțiuni atunci când s-a pronunțat în ceea ce privește revizuirea bugetară (19 octombrie 2010). Parlamentul European dorește să se ajungă la un acord asupra unei proceduri și a unei agende de lucru a discuțiilor înainte ca Uniunea Europeană să trebuiască să decidă asupra viitorului cadru bugetar pe termen lung („Cadrul Financiar Multianual – CFM”, cunoscut și sub numele de “perspectivă financiară”).
De ce a acceptat Parlamentul European o creștere de 2,91%? – Comisia Europeană este instituția care gestionează și implementează bugetul UE, ceea ce face ca această instituție să fie cea mai în măsură să calculeze nivelul plăților pentru un anumit an. Prin urmare, Parlamentul European a fost de acord să accepte estimarea Comisiei Europene de creștere cu 6% pentru plățile necesare în 2011, decât creșterea de 2,9% propusă inițial.
Pentru a ajunge la un acord asupra bugetului pe 2011, principala condiție a Consiliul a fost însă de a avea un nivel mai scăzut de plăți. Chiar dacă mulți europarlamentari consideră nerealistă această cerință, sunt conștienți de faptul că partea importantă a bugetului o reprezintă nivelul angajamentelor. În fapt, nivelul de plăți agreat reglementează momentul la care plățile ar trebui făcute, pe când angajamentele sunt decizii politice care determină cât de mult și unde anume Uniunea Europeană ar trebui să cheltuiască, atât pe termen scurt cât și pe termen lung.
Datorită situației economice dificile în UE, Parlamentul pledează pentru o creștere a angajamentelor de aproximativ 1%, sub nivelul inflației.
Cere Parlamentul o schimbare a tratatului? – Nu. Tratatul de la Lisabona prevede, referindu-se la următoarele negocieri bugetare pe termen lung (“Cadrul Financiar Multianual – CFM”, cunoscut și sub numele de “perspectivă financiară”), că cele trei instituții europene, Consiliul, Comisia și Parlamentul European “trebuie să ia orice măsură necesară pentru a facilita adoptarea bugetului” (articolul 312, §5 TFEU).
În general, în privința bugetelor anuale, CFM și resurse proprii, președinții celor trei instituții europene „trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a promova consultarea și reconcilierea pozițiilor instituțiile pe care le conduc, în scopul de a facilita punerea în aplicare a prezentului Titlu”(articolul 324 TFUE). Practic, ceea ce vrea Parlamentul European este să se ajungă la un acord asupra a cea ce înseamnă acest lucru în practică, mai exact să se stabilească o metodă pragmatică de lucru.
Europarlamentarii doresc ca bugetul (limitele superioare) pentru 2012 și 2013 să fie suficient de flexibil pentru a face loc noilor sarcini stabilite prin Tratat față de acum cinci ani când a fost adoptat cadrul bugetar actual. Astea înseamnă resurse pentru noul Serviciu pentru Acțiune Externă, acțiunile pentru prevenire a viitoarelor crize financiare, o creștere a bugetului pentru noile Autorități de Supraveghere Financiară, intensificarea luptei împotriva schimbărilor climatice, precum sau pentru proiectul de cercetare pentru energie din fuziune nucleară – „ITER”, care beneficiază de o susținere puternică din partea Statelor Membre. O astfel de ajustare nu trebuie să însemne o creștere a bugetului total al Uniunii Europene, ci ar trebui mai degrabă să crească posibilitatea mutării fondurilor de la o linie bugetară la alta. În prezent, mutarea fondurilor între diferitele părți ale bugetului este foarte dificilă.
Un alt aspect important pentru Parlamentul European – preocupat să existe suficiente fonduri disponibile pentru a pune în aplicare deciziile – este așa-numita marjă de „flexibilitate”. Acest lucru are in vedere următorul aspect: dacă există o nevoie reală, dar neprevăzută, de fonduri suplimentare, atunci se pot adăuga fonduri suplimentare la bugetul UE, până la valoarea de 0,03% din venitul total brut. În anii trecuți această „flexibilitate” a fost folosită de Consiliu pentru a finanța construirea satelitului european „Galileo”, pentru a atenua criza alimentară din țările africane, iar, anul trecut, pentru a finanța pachetul de redresare economică pentru UE. Punctul de vedere al Consiliului în prezent este că, în urma Tratatului de la Lisabona, acesta trebuie să decidă prin unanimitate pentru eliberarea „flexibilității” de 0,03%, în timp ce până acum a folosit ca procedură de decizie votul prin majoritate calificată (PE hotărând prin 3/5 din voturile din Parlamentul European). Această metodă de lucru (decizie prin majoritate calificată în Consiliu si votul a 3/5 în Parlamentul European) fusese inclusă în Acordul Interinstituțional dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (punctul 22, paragraful doi).
Parlamentul European nu dorește decât punerea în aplicare a prevederilor Tratatului de la Lisabona. Parlamentul European dorește un acord asupra felului în care aceste prevederi vor fi puse în aplicare. Deputații europeni vor un acord asupra metodei de lucru cu celelalte instituții cu privire la stabilirea următorului cadru bugetar pe termen lung (așa numitul Cadru Financiar Multianual). Potrivit prevederilor legale, este necesară aprobarea unui nou cadru financiar de către Parlamentul European. Parlamentul a propus utilizarea precedentului utilizat prin participarea la Conferințele Interguvernamentale, si anume 3 membri ai Parlamentului European care să participe la toate discuțiile, pentru a facilita astfel adoptarea în Parlament a textului propus și evitarea blocajelor.
Care au fost cerințele Parlamentului în timpul negocierilor cu Consiliul? – Conferința Președinților (structura decizională a PE reunind toți președinții grupurilor politice din PE) a formulat 7 cereri, care ar conduce la un angajament mai clar din partea Consiliului în direcția structurării unei metode formalizate prin care să implice Parlamentul European în viitor în dezbaterile privind sistemul de finanțare a Uniunii Europene (Cadrul financiar multianual). Aceste cereri ale PE s-au referit, printre altele, la: aducerea la zi a cadrului financiar actual în raport cu noile sarcini ale UE, așa cum trebuie să rezulte din aplicarea Tratatului de la Lisabona; Revizuirea la mijlocul perioadei cadrului financiar pentru anii 2012 și 2013 (ceea ce nu presupune mai mulți bani pentru buget, ci punerea în aplicare a unei metode de revizuire în concordanță cu competentele rezultate din aplicarea Tratatului de la Lisabona, posibile măsuri anti-criză etc); implicare adecvată în pregătirile și negocierile cu privire la noul cadru financiar multianual (conform Tratatului).
Nu există nici un acord. Ce se întâmplă mai departe? – Comisia a anunțat că va pregăti un nou proiect de buget cât mai repede. După această propunere, Consiliul trebuie să adopte poziția sa în termen de o lună, iar europarlamentarii au la dispoziție 42 de zile pentru a decide dacă îl aprobă. Acestea sunt limitele maxime admise – instituțiile ar putea, însă, să adopte pozițiile lor mult mai repede, țintind un acord în luna decembrie. Parlamentul își exprimă convingerea că șefii de stat și de guvern ai UE, care se vor reuni la un Summit în perioada 16-17 decembrie, vor impulsiona găsirea soluțiilor necesare. Cât timp nu există buget pentru anul 2011, va fi utilizat bugetul anului precedent, cu sume anuale împărțite în 12 părți, pentru fiecare lună. Implicațiile sunt severe, dar nu sunt catastrofice. Sistemul de previzionare pe 12 luni implică bugete lunare pentru fiecare categorie care reprezintă exact a douăsprezecea parte din bugetul anului 2010. Acest sistem nu ia în considerare faptul că plățile sunt mai mari în anumite luni decât în altele. Soluția la această problemă se află la art. 315 din Tratat, care spune că „pe baza unei propuneri a Comisiei, Consiliul, cu majoritate calificată, poate decide să adauge fondurile necesare”. Apoi, Parlamentul European trebuie să aprobe sau să reducă această sumă în termen de 30 de zile. Această procedură poate fi folosită pentru a ajuta realizarea plăților în special în domeniul agriculturii. Statele membre au avansat plățile directe către agricultori în valoare de 30 de miliarde de euro, iar Comisia Europeană trebuie să le compenseze în ianuarie 2011. Pe baza sistemului de previzionare pe 12 luni, în absența bugetului, Comisia Europeană va avea doar 6 miliarde de euro disponibile – și astfel, Statele membre și Comisia riscă să se confrunte cu probleme serioasă. Acesta este un exemplu de consecințe ce pot apărea în cazul în care bugetul nu va fi aprobat înainte de luna ianuarie. Toate politicile adoptate recent vor întâmpina probleme bugetare din moment ce nu exista bani (sau foarte putini) pentru punerea lor în aplicare conform bugetului pe 2010. Exemplele sunt noile Autorități de Supraveghere Financiară, Serviciul pentru Acțiune Externă și proiectul de cercetare privind energia din fuziune nucleară – “ITER”. În proiectul de buget pentru 2011, a fost planificată și o creștere de 14% pentru politica de coeziune. – www.promptmedia.ro
