Acasă Uncategorized Bucuresti: 90 de ani de relatii diplomatice Romania-Ungaria

Bucuresti: 90 de ani de relatii diplomatice Romania-Ungaria

DISTRIBUIȚI

96080 – 23112010 – Secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu a participat marţi la o sesiune aniversară consacrată împlinirii a 90 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Republica Ungară, alături de ambasadorul Republicii Ungare la Bucureşti, Oszkár Füzes.

Evenimentul a fost organizat de MAE, în colaborare cu Ambasada Republicii Ungare la Bucureşti şi a cuprins o sesiune aniversară de comunicări şi o expoziţie de documente diplomatice relevante pentru istoria bilaterală.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a prezentat o scurtă istorie a modului în care au fost stabilite relaţiile bilaterale româno-ungare şi a dezvoltării acestora până în prezent, subliniind că „istoria comună, inclusiv după 1990, nu a fost lipsită de încercări. Cred însă că acestea nu ne-au îndepărtat, ci, depăşindu-le, ne-au adus mai aproape, ne-au determinat să înţelegem că dialogul sincer şi deschiderea reală sunt unicele mijloace pentru asigurarea stabilităţii şi bunăstării celor două popoare vecine. Astfel, putem astăzi spune, fără ezitare, că legăturile dintre noi sunt indisolubile, marcând o dezvoltare fără precedent între statele noastre”.

Ambasadorul Republicii Ungare la Bucureşti a arătat că „aici şi acum ne amintim de nouăzeci de ani şi, dacă ar fi să facem un bilanţ, am putea fi mândri de noi înşine. Am ajuns la momentul în care putem afirma: România şi Ungaria nu sunt doar aliaţi, pe hârtie şi într-un cadru internaţional, ci şi adevăraţi buni vecini şi prieteni. Ne leagă interese şi valori”.

Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, a realizat o trecere în revistă a relaţiilor istorice, culturale şi ştiinţifice dintre România şi Republica Ungară şi a prezentat activitatea Comisiei mixte de istorie. De asemenea, istoricul român a prezentat volumul „Studii istorice privind relaţiile româno-ungare” editat în acest an sub egida Academiei Române.

Au participat membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, personalităţi din lumea academică şi culturală şi reprezentanţi ai mass-media. www.promptmedia.ro

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.