95646 – 09112010 – Prim-ministrul Emil Boc s-a întâlnit marţi, la Palatul Victoria, cu vicepreşedintele Adunării Naţionale Populare chineze, Simayi Tieliwaerdi, cu care a discutat despre posibilităţile de dezvoltare a cooperării economice bilaterale în cadrul unor proiecte hidroenergetice, de infrastructură rutieră şi feroviară şi în agricultură.
“În perspectiva relansării economice pe care o preconizăm pentru 2011, România pune un accent deosebit pe parteneriatul public-privat ca soluţie de dezvoltare şi modernizare a ţării, prin care sperăm să putem dezvolta inclusiv proiecte cu participare chineză”, a declarat premierul Emil Boc.
Şeful Executivului a menţionat că există deja numeroase de proiecte în analiza Comisiei mixte de cooperare economică româno-chineză, exprimându-şi speranţa că acelea asupra cărora părţile vor conveni să le pună în aplicare vor putea fi demarate cât mai curând.
Vicepreşedintele Adunării Naţionale Populare chineze a salutat, la rândul său, relaţiile bilaterale excelente de până acum şi rolul major jucat de România în promovarea relaţiilor cu China la nivelul Uniunii Europene.
„Apreciem relaţiile de colaborare, prietenie şi respectul pe care România îl manifestă faţă de China şi suntem interesaţi să diversificăm colaborarea noastră în plan instituţional, cultural şi economic. Noi încurajăm mediul de afaceri să dezvolte proiecte concrete împreună cu partea română”, a declarat oficialul chinez. Simayi Tieliwaerdi a apreciat totodată consistenţa relaţiilor comerciale româno-chineze, în pofida crizei economico-financiare de pe pieţele internaţionale.
Emil Boc a felicitat delegaţia chineză pentru succesul Expoziţiei Mondiale de la Shanghai, în cadrul căreia pavilionul României a înregistrat mai mult de cinci milioane de vizitatori. Organizarea excelentă a expoziţiei de la Shanghai, în 2010, şi a Jocurilor Olimpice din 2008 au demonstrat adevărata forţă a Chinei, a declarat şeful Executivului român. Alte subiecte incluse pe agenda discuţiilor au vizat teme de interes comun legate de situaţia internaţională.
La întrevedere au participat Ioan Oltean, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Doru Costea, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, şi ambasadorul R.P. Chineze în România, Liu Zengwen. – www.promptmedia.ro