Acasă Uncategorized Bucuresti: Comisia de invatamant a Senatului a decis ca elevii minoritatilor nationale...

Bucuresti: Comisia de invatamant a Senatului a decis ca elevii minoritatilor nationale vor invata Istoria si Geografia in limba romana

DISTRIBUIȚI

96030 – 22112010 – Elevii minoritatilor nationale vor invata la gimnaziu si la liceu istorie si geografie in limba romana, au decis, luni, membrii Comisiei de invatamant a Senatului. In ceea ce priveste invatamantul primar, la finalul fiecarei lectii va exista in manuale cate un rezumat in limbile minoritatilor nationale. Modificarile in cadrul legii au fost facute „alaturi de colegii de la UDMR, pana cand, dupa asumarea raspunderii, ei au decis sa nu mai ia parte la sedintele comisiei. Regret decizia lor,

 

 

 

dar noi trebuia sa finalizam legea”, a precizat Ecaterina Andronescu, vicepresedintele Comisiei. In ceea ce priveste rapiditatea cu care au fost discutate in toamna amendamentele aduse legii, aceasta a declarat: „Ne-am grabit in ultima perioada pentru ca au aparut public acuzatii ca am fi blocat legea. Ceea ce este incorect. Nu am dorit niciodata sa blocam legea”.

Modificarile la Legea Educatiei Nationale vin la aproape o luna dupa ce Guvernul si-a asumat raspunderea in fata Parlamentului pe lege. Desi pe 3 noiembrie Curtea Constitutionala a Romaniei a decis, cu majoritate de voturi, ca Legea Educatiei este neconstitutionala, Coalitia de guvernare a decis, in urma cu o saptamana, sa sustina continuarea procedurii de asumare a raspunderii Guvernului pentru Legea Educatiei Nationale.

Asadar, in acest moment, avem in paralel doua texte diferite ale aceleiasi legi: in Parlament se discuta varianta Legii Educatiei propusa de Comisia de invatamant de la Senat, varianta care poate fi aprobata conform procedurii normale. Pe de alta parte, Guvernul vrea sa continue asumarea pe lege, in forma asupra careia si-a asumat raspunderea la inceputul lunii octombrie.

Potrivit continutului legii pe care Guvernul si-a asumat raspunderea, minoritatile nationale pot studia si istoria si geografia in limba materna, in timpul gimnaziului si al liceului. Prin modificarea adusa luni legii, comisia de invatamant din Senat elimina practic aceasta prevedere.

In cadrul dezbaterilor de duminica, comisia a decis ca invatamantul preuniversitar sa fie structurat pe patru ani invatamant primar, patru gimnazial, plus patru liceal sau scoala profesionala. Invatamantul obligatoriu va fi de 11 ani, cu tot cu grupa pregatitoare de la gradinita, care este obligatorie. Ministerul Educatiei propusese, in proiectul de lege pentru care Executivul si-a asumat raspunderea, un an clasa pregatitoare care trebuia sa treaca la scoli, si noua ani de scoala generala plus trei de liceu. O alta modificare adusa in Comisia de invatamant se refera la alegerea rectorilor la universitati. Noile prevederi sustin ca aceasta se va face potrivit Cartei universitare, adica rectorii vor putea fi alesi de Senatul universitar sau prin concurs. Daca intr-o universitate o persoana este rector sau decan sau ocupa functie de conducere, nicio alta ruda, pana la rude de gradul al III-lea, nu va putea ocupa o functie care sa fie subordonata primului. Senatorii PSD si PNL din cadrul Comisiei au dezbatut sambata si duminica Legea educatiei, in absenta reprezentantilor PDL si UDMR. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.