96075 – 23112010 – Consiliul Concurentei a amendat sapte companii cu 4,2 milioane lei deoarece au participat cu oferte trucate la o licitatie organizata in 2008 de Casa Nationala de Pensii (CNPAS) pentru atribuirea de bilete de tratament balnear in statiunea Baile Onesti, a anuntat marti autoritatea de concurenta. Cele sapte companii amendate sunt Olanesti Riviera SA, Sind Romania SRL, Barreco Lary SRL, Omicron, Tour Alice SRL, Hodo SRL si Nex SRL. Firmele pot ataca decizia autoritatii la Curtea de Apel Bucuresti, in termen de 30 de zile de la comunicare.
In cadrul investigatiei declansata din oficiu, in anul 2009, autoritatea de concurenta a constatat existenta unei intelegeri prin care cele sapte societati din Baile Olanesti si-au impartit numarul de locuri si au stabilit tarifele ofertate in cadrul licitatiei.
„In domeniul achizitiilor publice concurenta se manifesta in momentul participarii la licitatii. Prin trucarea licitatiei au fost anulate avantajele pe care beneficiarii biletelor de tratament, in calitate de consumatori, ar fi trebuit sa le obtina, respectiv un numar mai mare de locuri la tratament si o mai buna calitate a serviciilor”, a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.
Oficialii autoritatii au mai precizat ca decizia poate fi atacata la Curtea de Apel Bucuresti. www.promptmedia.ro