95721 – 11112010 – Tudor Ciuhodaru, deputat de Iaşi, este îngrijorat de dispariţia separaţiei puterilor în stat prin preluarea iniţiativelor legislative ale parlamentarilor de către Guvern şi prezentarea acestora ca realizări proprii. Într-o declaraţie politică intitulată ,,Plagiatul dăunează grav sănătăţii”, deputatul arată cum se ajunge ca iniţiativele legislative parlamentare funcţionale, care în comisii sunt avizate negativ de către cei de la Guvern, să aibă ulterior girul puterii, dar în formule ineficiente sau incomplete.
“Din păcate, nu este prima oară când trebuie să revin pe aceiaşi temă: Ministerul Sănătăţii fură iniţiative legislative aflate deja în diferite faze a derulării procesului între depunere şi adoptare.
Problema cea mare nu este furtul ideii, deşi şi acest lucru este măcar imoral în condiţiile în care nu există o lege a copyright-ului şi pentru legi sau posibilitatea inregistrarii la OSIM ..
Problema este că, de multe ori, conţinutul iniţial este ciuntit astfel încât duce la apariţia unor acte normative totalmente ineficiente (vezi ordonanţa de urgenţă privind consumul de produse etnobotanice, numărul tinerilor victime a acestui adevărat flagel fiind în creştere) fie incomplete (vezi introducerea cardului de sănătate în care nu sunt introduse şi alte date importante cum ar fi consimţământul informat pentru transplantul de organe) fie transformă o lege cu menirea de a combate activ agresiunea asupra personalului medical aflat în exerciţiul funcţiunii aşa cum era propus în iniţiativa mea legislativă din martie 2010 într-o flască creştere a protecţiei prin schimbarea încadrării juridice a faptei. Adică, stai personal medical şi încasează, că noi îi vom pedepsi mai aspru pe agresori.
O lege trebuie în primul rând să împiedice realizarea unei fapte condamnabile şi nu să o pedepsească mai aspru după ce s-a produs. Din acest punct de vedere atât ordonanţa privind consumul de etnobotanice a eşuat lamentabil şi se pare că şi personalul sanitar va mai avea de suportat abuzuri şi agresiuni.
Un alt aspect foarte interesant este că toate aceste iniţiative pe care le-am depus au avut în primă fază aviz negativ din partea ministerului de resort. Ştiu că este la modă <reevaluarea> şi că probabil din nefezabile au devenit numai bune, prin schimbarea autorului dar stimabilor domni, luaţi măcar conţinutul în ansamblul său pentru a realiza un lucru bun şi care într-adevăr să ajute pe cei mulţi. Ce faceţi pare să fie o doar goană dezlânată în vederea realizării unei liste cât mai mari de realizări.
Mă întreb în ce limbă ar fi trebuit să mi se predea în şcoală pentru a mă putea înţelege cu Ministerul Sănătăţii. Până acum, guvernul Boc papă tot ! Până şi iniţiativa parlamentară”, a declarat deputatul Tudor Ciuhodaru. www.promptmedia.ro