Acasă Uncategorized Bucuresti: Expozitie de fotografie tridimensionala la Senatul Romaniei

Bucuresti: Expozitie de fotografie tridimensionala la Senatul Romaniei

DISTRIBUIȚI

95534 – 05112010 – Foaierul Senatului României găzduieşte, în perioada 8 – 11 noiembre a. c.,expoziţia de fotografie tridimensională „Etno 3D”, realizată de trei artişti fotografi din Râmnicu Vâlcea.

Cele 45 de fotografii din compunerea expoziţiei au fost realizate în luna iunie 2010, la Muzeul Satului Vâlcean, din localitatea Bujoreni, judeţul Vâlcea. Expoziţia îşi propune să aducă în forul legislativ superior “un crâmpei din farmecul satului vâlcean de odinioară”, după cum menţionează fotografii, Eugen Belivac, Bobiţă Cătuşanu şi Cătălin Colniceanu, pe blogul lor.

“De câte ori am expus fotografiile reunite sub titlul <<etno 3D>>, am fost mereu încurajaţi să ducem lucrările în cât mai multe locuri, inclusiv în străinătate, dacă am putea. Am primit şi sprijin concret în acest sens, de la doi oameni speciali, diferiţi în viziuni politice, dar care ne-au ajutat deopotrivă în demersul nostru. Este vorba de domnii senatori Emilian Frâncu şi Laurenţiu Coca, care ne-au mijlocit organizarea expoziţiei noastre în foaierul Senatului României şi cărora dorim să le mulţumim pentru ajutor”, adaugă artiştii vâlceni.

Publicul interesat de vizionarea expoziţiei de fotografie tridimensională se poate adresa, pentru acces în foaierul Senatului, pe întreaga perioadă de funcţionare a acesteia, Direcţiei Comunicare Imagine. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.