Acasă Uncategorized Bucuresti: Guvernul a aprobat o noua rectificare bugetara

Bucuresti: Guvernul a aprobat o noua rectificare bugetara

DISTRIBUIȚI

96013 – 22112010 – Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară pentru acest an, prin ordonanţă de urgenţă, a anunţat, luni dimineaţă, premierul Emil Boc. Prima rectificare bugetară din acest an a fost efectuată în luna august.Proiectul de rectificare prevede diminuarea bugetelor la 16 instituţii, inclusiv la Ministerul Educaţiei, precum şi acordarea de fonduri suplimentare în principal pentru plata alocaţiilor sociale. Ministerul Muncii va primi cele mai mari fonduri de la bugetul de stat, în cuantum de 987,3 milioane lei,

 

 

 

 

 reprezentând în principal transferuri pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi fonduri pentru plata drepturilor de asistenţă socială.

Ministerul Agriculturii va primi de asemenea fonduri substanţiale. Mai precis, este vorba de 502 milioane lei, bani destinaţi derulării proiectelor din fonduri externe nerambursabile postaderare.

Ministerul Sănătăţii primeşte 256,8 milioane lei, reprezentând transferuri pentru echilibrarea bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Ministerului Administraţiei şi Internelor i se vor aloca 52,6 milioane lei pentru achitarea obligaţiilor restante ale centralelor electrice de termoficare.

Ministerul Culturii va primi 25 milioane lei pentru achiziţii imobil pentru instituţii culturale.

Ministerul Mediului va avea 11,8 milioane lei alocaţi pentru plata materialelor folosite la prevenirea inundaţiilor şi îngheţurilor, precum şi pentru obligaţiile rezultate din aderarea României la Convenţia privind crearea unei Organizaţii Europene pentru Exploatarea Sateliţilor Meteorologici.

Ministerul Transporturilor primeşte 5,9 milioane lei pentru asigurarea de către CNADNR a condiţiilor de desfăşurare a traficului rutier în condiţii de siguranţă.

Diminuări bugetare la mai multe ministere şi instituţii.

Potrivit rectificării bugetare, mai multe ministere şi instituţii publice vor rămâne fără o parte din fonduri, după cum urmează: Ministerul Economiei -75,3 milioane lei, Ministerul Finanţelor -58,1 milioane lei, Secretariatul General al Guvernului -50,6 milioane lei, Ministerul Educaţiei -40 milioane lei, Ministerul Comunicaţiilor -27,4 milioane lei, Ministerul Afacerilor Externe -12,1 milioane lei, Ministerul Public -12,1 milioane lei, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului -10,3 milioane lei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -5,5 milioane lei, Autoritatea Sanitar-Veterinară -4,6 milioane lei, Curtea de Conturi -3,5 milioane lei, Consiliul Concurenţei -2,3 milioane lei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale -2,1 milioane lei, Academia Oamenilor de Ştiinţă -1,8 milioane lei, Institutul Cultural Român -1,5 milioane lei, Ministerul Justiţiei -1,3 milioane lei
Ministerul Finanţelor, la capitolul „Acţiuni Generale” – 326,5 milioane lei.
www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.