Acasă Uncategorized Bucuresti: Ministrul Apararii il viziteaza pe sergentul Daniel Porumb, ranit in 2007...

Bucuresti: Ministrul Apararii il viziteaza pe sergentul Daniel Porumb, ranit in 2007 in Irak si internat in prezent la un spital din China

DISTRIBUIȚI

95685 – 10112010 – Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, efectuează, în perioada 10-15 noiembrie, o vizită oficială în Republica Populară Chineză, la invitaţia omologului său chinez, Liang Guanglie.

Agenda convorbirilor cuprinde subiecte privind cooperarea militară bilaterală, modernizarea celor două armate, situaţia de securitate din zonele de interes strategic pentru cele două armate, precum şi aspecte referitoare la problematica neproliferării armelor de distrugere în masă.

Ministrul Gabriel Oprea va participa la exerciţiul de instruire româno-chinez „Friendship Action 2010”, care se desfăşoară în localitatea Kunming, provincia Yunnan, şi va discuta cu militarii plutonului de vânători de munte despre condiţiile de instruire alături de partenerii chinezi.

Programul ministrului mai cuprinde întâlniri cu reprezentanţi ai Comisiei Militare Centrale şi vizitarea unor unităţi militare.

De asemenea, ministrul Apărării îl va vizita pe sergentul (r) Daniel Porumb, care se află internat, de la 1 noiembrie a. c., la Institutul Medical Neurologic din Tianjin, pentru tratament de specialitate.

Aflat în Irak, cu Batalionul 495 Infanterie, Daniel Porumb a fost rănit în data de 14 aprilie 2007, în timpul executării unei misiuni de patrulare lângă Tallil. În anul 2007, el a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Centrul medical regional din Landstuhl (Germania). Ulterior, militarul a fost internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti, unde a urmat tratament în cadrul unui program de recuperare postoperatorie. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.