Acasă Uncategorized Bucuresti: Petitie online pentru demiterea Robertei Anastase

Bucuresti: Petitie online pentru demiterea Robertei Anastase

DISTRIBUIȚI

95799 – 15112010 – PNL va lansa o petiţie online pentru demiterea de la preşedinţia Camerei Deputaţilor a Robertei Anastase, prin care doreşte să implice populaţia dezamăgită şi minţită de actuala putere, a anunţat deputatul liberal Gheorghe Dragomir, duminică, la Constanţa. “Avem de-a face cu un hoţ pus de PDL în fruntea Camerei Deputaţilor: Roberta Anastase. Modalitatea prin care s-a adoptat Legea Pensiilor în şedinţa condusă de Roberta Anastase, în care 80 de voturi exprimate au fost egale

 

 

 

 cu 170 declarate constituie o fraudă, aşa cum o descrie Codul Penal, şi pentru care trebuie să plătească la fel ca orice cetăţean care săvârşeşte o astfel de faptă. Prin acest act s-au furat voturile milioanelor de cetăţeni, iar milioane de pensionari au fost tâlhăriţi prin diminuarea agoniselii lor de o viaţă. Roberta Anastase promovează în Camera Deputaţilor aceeaşi politică pe care liderii PDL şi Guvernul Băsescu-Boc o aplică întregii ţări – politica furtului, hoţiei, jafului şi corupţiei la toate nivelurile”, a spus Dragomir.

Petiţia se va intitula „Semnează pentru ca hoţii să plece!”.

Ulterior lansării petiţiei online, PNL va solicita sprijinul grupului ALDE pentru prezentarea în Parlamentul European a situaţiei de fraudă efectuată de Roberta Anastase şi coaliţia majoritară în Camera Deputaţilor, urmând ca toate aceste abuzuri să fie prezentate, printr-o scrisoare, tuturor cetăţenilor din România. „PNL consideră că gravitatea situaţiei depăşeşte spaţiul naţional, în contextul în care România este membră a Uniunii Europene şi faţă de care avem luate o serie de angajamente care vizează consolidarea statului de drept şi garantarea democraţiei. Pericolul continuării acestei stări de fapt îl constituie instaurarea dictaturii în Parlament, în consecinţă, izolarea României în cadrul structurilor europene”, a mai arătat el.

În final, PNL va recurge, conform declaraţiilor deputatului Gheorghe Dragomir, şi la pichetarea sediilor PDL, pentru că „PNL nu poate gira prin prezenţa sa la lucrările din Camera Deputaţilor o persoană care, prin acţiunile sale, viciază principiile democratice şi intră într-o sferă a penalului”.

În acelaşi timp, parlamentarii liberali vor depune un proiect de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor în sensul eliminării modalităţii de vot deschis prin ridicarea mâinii şi a numărării abuzive. „Propunerea noastră este ca votul deschis să se exprime doar prin mijloace electronice sau apel nominal, astfel încât să existe un control strict asupra prezenţei în Camera Deputaţilor”, a mai spus deputatul PNL Gheorghe Dragomir. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.