Acasă Uncategorized Bucuresti : Program national pentru reducerea mortalităţii in randul copiilor cu varsta...

Bucuresti : Program national pentru reducerea mortalităţii in randul copiilor cu varsta sub cinci ani

DISTRIBUIȚI

95855 – 16112010 – Organizaţia Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu compania farmaceutică GlaxoSmithKline (GSK) şi cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, derulează un amplu program de reducere a mortalităţii în rândul copiilor cu vârsta sub 5 ani. Prin proiectul « Fiecare copil contează » vor fi derulate acţiuni menite să combată cauzele prevenibile ale deceselor, printr-o componentă majoră de informare şi educare, atât în rândul viitoarelor mame, cât şi la nivelul fiecărei comunităţi, şi printr-o componentă de intervenţie, care presupune asigurarea unei alimentaţii sănătoase (suplimente nutriţionale) femeilor gravide şi copiilor cu vârsta de până la 5 ani.

Programul a fost lansat public marţi în prezenţa subsecretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.

Mortalitatea infantilă este un capitol sumbru pentru România: suntem ţara cu cea mai ridicată rată a deceselor la copiii cu vârsta de până în 5 ani, din Uniunea Europeană, cu o medie a mortalităţii infantile de peste două ori mai mare faţă de celelalte ţări. Astfel, în timp ce media mortalităţii infantile în Uniunea Europeană este de 4,59 la o mie de născuţi vii, în România decedează 10,1 copii la o mie de născuţi vii.

Rata naşterilor premature, un factor de risc major al mortalităţii infantile, se ridică în România la 9%, dublu  faţă de alte state europene, ceea ce face ca ţara noastră să înregistreze cele mai multe decese infantile din Uniunea Europeană, potrivit datelor  date publicităţii în 2010 de către Asociaţia Română de Neonatologie. Prematuritatea şi complicaţiile pe care aceasta le induce reduc drastic speranţa de viaţă a celor aproximativ 20.000 de copii care se nasc anual înainte de termen.

Vinovate pentru toate aceste decese sunt anomaliile congenitale şi afecţiunile apărute în perioada perinatală, în aproape jumătate din cazuri (48%), bolile aparatului respirator, cele infecţioase şi parazitare (30%), şi accidentele (10%). Situaţia este cu atât mai  îngrijorătoare cu cât toate aceste decese pot fi prevenite.

Grupul ţintă principal al acestui proiect îl reprezintă mamele cu copii cu vârsta sub 5 ani din mediul rural, femeile însărcinate, copiii sub 5 ani, însemnand aproximativ 1.000 de femei şi copiii acestora.

Pe tot parcursul proiectului, pe lângă componentele de informare şi educare a mamelor şi asigurarea unei alimentaţii sănătoase, o componentă importantă va fi campania de advocacy la nivelul autorităţilor centrale. Se vor derula o serie de mese rotunde cu autorităţile centrale şi ONG-uri pentru găsirea de soluţii pentru scăderea mortalităţii infantile şi îmbunătăţirea sănătăţii nou născutului şi a copilului cu vârsta până în 5 ani. Campania de advocacy va discuta necesitatea găsirii de fonduri, îmbunătăţirea şi eficientizarea programelor naţionale existente.

Proiectul Fiecare Copil Contează face parte din campania globală Every One a Alianţei Salvaţi Copiii, desfăşurată începând din 2009 în peste 42 de ţări. La nivel mondial, un copil moare la fiecare trei secunde, ceea ce înseamnă că anual decedează circa 8,8 milioane de copii. La nivel global, prin intermediul acestui proiect vor fi salvate vieţile a 500.000 de copii în fiecare an.

Potrivit datelor Eurostat, numărul deceselor bebeluşilor cu vârste sub un an din România a fost de 10,1 la mia de nou-născuţi, cea mai mare din Uniunea Europeană. Prin contrast, Slovenia înregistrează o rată de  2,4 decese la mia de nou-născuţi. Datele Eurostat arată că acest indicator se ridica la 20,5 decese la mia de nou născuţi în 1998, deci s-a înjumătăţit în 12 ani. În Uniunea Europeană, media mortalităţii infantile este de 4,59 la o mie de născuţi vii. Interpretat global, graficul Eurostat indică un trend descendent al mortalităţii precoce: 26,9 la o mie de născuţi vii în anul 1990, 18,6 în 2000 şi 11,99 în 2009. Pe de altă parte însă, şi numărul de nou-născuţi a scăzut în 2010 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, în iunie s-au născut cu 151 mai puţini bebeluşi decât în aceeaşi lună a anului trecut, în mai au fost cu 2.173 mai puţini, iar în aprilie 2010, numărul născuţilor-vii a fost cu 1.226 mai mic decât în aprilie 2009 (Sursa : Institutul Naţional de Statistică).

Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică în 2009, dintre cei 222.388 copii născuţi, 17.383 au avut sub 2,5 kilograme, iar 10.635 de copii au venit pe lume înainte de 36 de săptămâni. Cauzele directe care duc la naşterile înainte de termen sunt lipsa educaţiei medicale a mamei, absenţa consultului medical periodic din perioada sarcinei, aproape jumătate dintre femeile care nasc prematur nebeneficiind de consultaţii prenatale sistematice. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.