Acasă Uncategorized Bucuresti: PSD promite ca revine in Parlament daca Traian Basescu da semnalul...

Bucuresti: PSD promite ca revine in Parlament daca Traian Basescu da semnalul demiterii Robertei Anastase

DISTRIBUIȚI

95621 – 09112010 – PSD va participa la dezbaterea legilor educaţiei, salarizării unitare şi bugetului de stat dacă şeful statului, Traian Băsescu, va da, în mesajul său adresat Parlamentului, semnalul demiterii Robertei Anastase, a declarat, marţi, liderul social-democratilor Victor Ponta.

„Dacă azi Traian Băsescu îşi face datoria faţă de ţară şi de români, nu faţă de propriul său partid, şi dă drumul deblocării Parlamentului, prin numirea unui alt preşedinte la Camera Deputaţilor, şi prin respectarea regulamentelor

 

 

 

şi a Constituţiei privind reprezentarea în Parlament a grupurilor politice conform voinţei electoratului, noi, cei din PSD, dorim, vrem şi suntem pregătiţi să participăm la toate discuţiile privind Legea educaţiei, Legea salarizării unice şi Legea bugetului„, a spus Ponta.

El a precizat că, atât timp cât Traian Băsescu nu a dat un semnal în acest sens, grupurile parlamentare ale PSD nu vor participa la şedinţa comună a Parlamentului, convocată pentru marţi la ora 15.00, în care Traian Bsăescu va adresa un mesaj Legislativului pe probleme de politică internă. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.