Acasă Uncategorized Bucuresti: Scad economiile. Și in lei, si in valuta

Bucuresti: Scad economiile. Și in lei, si in valuta

DISTRIBUIȚI

96118 – 24112010 – Masa monetară în sens larg (M3) a fost la sfârşitul lunii octombrie 2010 de 194804,0 milioane lei. Faţă de luna septembrie 2010 aceasta s-a diminuat cu 0,5 la sută (-1,0 la sută în termeni reali), iar în raport cu octombrie 2009 masa monetară s-a majorat cu 5,9 la sută (-1,9 la sută în termeni reali).

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna octombrie 2010 cu 0,5 la sută (-1,1 la sută în termeni reali) faţă de luna septembrie 2010, până la nivelul de 206836,3 milioane lei. Creditul în lei s-a diminuat cu 0,6 la sută (-1,1 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 0,5 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,5 la sută). La 31 octombrie 2010, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 2,8 la sută (-4,7 la sută în termeni reali) faţă de 31 octombrie 2009, pe seama majorării cu 6,5 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 7,3 la sută) şi a diminuării cu 2,9 la sută a componentei în lei (-10,0 la sută în termeni reali).

Creditul guvernamental s-a redus în luna octombrie cu 0,4 la sută, până la 53858,4 milioane lei. La 31 octombrie 2010, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 35,2 la sută (25,3 la sută în termeni reali) faţă de 31 octombrie 2009.

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au diminuat în luna octombrie 2010 cu 0,6 la sută faţă de luna septembrie 2010, până la nivelul de 168936,3 milioane lei.  

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 7,3 milioane lei, până la 61516,5 milioane lei. La 31 octombrie 2010, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 5,0 la sută (-2,7 la sută în termeni reali) faţă de 31 octombrie 2009.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au redus cu 1,9 la sută, până la 43992,0 milioane lei. La 31 octombrie 2010, depozitele în lei ale persoanelor juridice erau mai mari cu 7,7 la sută (-0,2 la sută în termeni reali) faţă de 31 octombrie 2009.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au diminuat cu 0,1 la sută, până la nivelul de 63427,8 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută au scăzut cu 0,1 la sută, până la 14866,8 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 1,3 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor au crescut cu 2,0 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 6,6 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 7,3 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au diminuat cu 6,2 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au redus cu 5,6 la sută). www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.