Acasă Uncategorized Bucureşti: În sfârşit, realizează şi Ministerul de Interne pericolul existenţei magazinelor care...

Bucureşti: În sfârşit, realizează şi Ministerul de Interne pericolul existenţei magazinelor care vând droguri uşoare

DISTRIBUIȚI

96271 – 30112010 – Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a solicitat prefecţilor, în cadrul unei întâlniri avute la sediul MAI, să analizeze “cu toată atenţia” situaţia magazinelor care comercializează produse ce au în componenţă plante şi substanţe cu proprietăţi psihoactive şi să formuleze propuneri care să ducă la interzicerea vânzării acestor produse dăunătoare pentru sănătate. “Va trebui să luăm măsuri ferme, să încercăm să găsim cadrul legal şi măsurile potrivite astfel încât să scoatem de pe piaţă

 

 

 

 

 aceste produse care fac victime. Vă solicit să urmăriţi cu toată atenţia această problemă îngrijorătoare şi să-mi aduceţi la cunoştinţă toate problemele pe care le întâmpinaţi în acest sens”, a subliniat Traian Igaş.

Cu prilejul întâlnirii cu prefecţii, ministrul i-a prezentat pe cei doi oficiali MAI care au fost învestiţi în funcţie săptămâna trecută, respectiv pe secretarul de Stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, comisar şef de poliţie Ioan Dascălu şi pe inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestorul de poliţie Liviu Popa. Ministrul Igaş le-a transmis prefecţilor că atât el, cât şi cei doi oficiali recent învestiţi vor efectua în perioada următoare vizite în fiecare judeţ pentru a cunoaşte cât mai bine situaţia din teritoriu. 

Ministrul Administraţiei şi Internelor a abordat, în cadrul întrevederii, aspecte legate de măsurile stabilite pentru sezonul rece la nivelul Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă.

La întâlnire au participat secretarul de Stat pentru Comunităţilor Locale, Gheorghe Emacu, secretarul de Stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Mihai Capră,  secretarul de Stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, comisar şef de poliţie Ioan Dascălu, adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan-Nicolae Căbulea şi inspectorul general al IGPR, chestorul de poliţie Liviu Popa. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.