Acasă Uncategorized Bucureşti: Interes sirian pentru parteneriate strategice cu firme româneşti

Bucureşti: Interes sirian pentru parteneriate strategice cu firme româneşti

DISTRIBUIȚI

95724 – 11112010 – „Obiectivul nostru în relaţia cu România nu este doar dezvoltarea exportului şi a importului, ci vorbim despre parteneriate strategice pe termen lung între firme din Siria şi România, bazate pe beneficiu reciproc”, a fost mesajul ministrului Economiei şi Comerţului din Republica Arabă Siriană, Lamia Assi, adresat participanţilor la Forumul de Afaceri româno-sirian. Forumul a fost organizat la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, cu ocazia vizitei de stat întreprinse în România

 

 

 

 

 

 de preşedintele Republicii Arabe Siriene, Bashar Al-Assad.

Dezvoltarea relaţiilor economice şi a cooperării româno-siriene se află şi în obiectivul Sistemului Cameral, după cum a declarat în deschiderea evenimentului Sorin Dimitriu, vicepreşedinte al CCIR şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti.

„Siria şi România reprezintă pieţe importante cu valenţe multiple, inclusiv cele bazate pe tradiţii. Este necesară afirmarea şi pe mai departe, a societăţilor comerciale româneşti cu tradiţie îndeplungată pe piaţa siriană pentru realizarea de proiecte economice, în special în domenii în care România are un potenţial important”, a spus vicepreşedintele CCIR.

Extinzând domeniile de interes comun la întregul sector energetic şi al infrastructurii pentru transporturi,Tahsin Shehadeh, preşedintele Consliului de Afaceri Siria-România a pus în evidenţă rolul poziţiei geostrategice al celor două ţări, care permite României să devină „poarta de intrare spre Europa” pentru produsele siriene, la fel cum Siria poate fi considerată platforma de pătrundere în Orientul Mijociu şi în zona Golfului pentru mărfurile româneşti.

„Vreau să confirm dorinţa noastră fermă şi sprijinul pentru constituirea de societăţi mixte care să acţioneze în România sau Siria şi care pot să vizeze şi terţe pieţe. Un exemplu în acest sens, pe care doresc să-l menţionez este că puteţi beneficia de proximitatea geografică a Siriei faţă de Irak – ţară aflată în plin proces de reconstrucţie”, a punctat oficialul sirian, subliniind încă o dată„importanţă deosebită acordată relaţiei cu România”.

Crearea la Bucureşti a unei Camere de Comerţ româno-siriene a fost considerată de ministrul sirian al comerţului un „element de forţă” în perspectiva revitalizării acestei relaţii istorice, ca şi funcţionarea în Siria a Consiliului  de Afaceri Siria-România, la care au aderat 58 de companii siriene.

După patru ani de creştere constantă, în 2009, schimburile comerciale dintre România şi Siria au ajuns la 216 milioane dolari, exporturile româneşti de cherestea, componente pentru rafinării şi fabrici de ciment, produse metalurgice, chimice, autoturisme, piese de schimb, echipamente electrice, maşini-unelte, mase plastice, animale vii, produse agroalimentare, produse minerale,  bunuri de consum etc. înclinând balanţa în favoarea ţării noastre, conform datelor Ministerului Economiei şi Comerţului prezentate la forum. În prezent, în România sunt înregistrate 5500 de de companii cu capital sirian, valoarea investiţiilor totale fiind de 60 milioane dolari, capital social investit. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.