Acasă Uncategorized Bucureşti: Liniile ecumenice ale RATB, suspendate până în martie 2011

Bucureşti: Liniile ecumenice ale RATB, suspendate până în martie 2011

DISTRIBUIȚI

95362 – 01112010 –  Cele nouă linii de transport către mănăstirile din Ilfov, lansate la sfârşitul lunii iulie de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB), au fost suspendate până în primăvara viitoare. Pelerinajul ecumenic va fi reluat în luna martie 2011 în fiecare weekend, precum şi cu ocazia evenimentelor religioase importante. “Din cauza modificărilor condiţiilor meteorologice, cererea de transport pentru traseele turistice RATB a scăzut semnificativ, ceea ce nu mai justifică menţinerea în exploatare a autobuzelor de pe aceste linii”, a precizat Brânduşa Raeceanu, purtătorul de cuvânt al RATB care a adăugat că, în cazul în care se vor înregistra solicitări mai multe din partea bucureştenilor, vor putea fi reluate cursele cu autobuzul.

“Pentru evitarea situaţiilor în care gradul de solicitare ar fi redus, iar nivelul veniturilor înregistrate nu ar acoperi cheltuielile de exploatare ale autobuzelor, liniile ecumenice ale RATB vor funcţiona numai pentru grupuri turistice organizate, de cel puţin 20 de persoane. Rezervările se pot face în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 7.00 – 20.00, la telefon 021-3137238”, a explicat Raeceanu.

Cursele turistice se desfăşoară pe traseul Bucureşti şi Mănăstirile Căldăruşani, Balamuci, Cernica, Pasărea, Comana, Bisericile Adormirea Maicii Domnului din Călugăreni, Sf. Ilie din Călugăreni, Sf. Voievozi din Hulubeşti, precum şi Parcul Natural Comana, preţul unui bilet fiind de 15 lei de persoană. După cum susţine ministrul Elena Udrea, scopul proiectului comun al MDRT şi RATB este promovarea zonelor turistice din jurul Bucureştiului. De la demararea programului ecumenic, aproximativ 2.500 de persoane au vizitat obiectivele turistice din jurul Capitalei. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.