Acasă Uncategorized Bucureşti: Recomandări de la ANSVSA

Bucureşti: Recomandări de la ANSVSA

DISTRIBUIȚI

95660 – 10112010 –  În urma depistării, la începutul acestei luni, a focarului de trichineloză în localitatea Cheţ, judeţul Bihor, A.N.S.V.S.A. avertizează încă o dată cetăţenii să conştientizeze riscurile, inclusiv de deces, pe care şi le asumă în momentul în care aleg să consume carne de porc neverificată de către medicii veterinari. Statisticile sunt suficient de sugestive: un singur animal infestat cu Trichinella Spiralis poate îmbolnăvi de trichineloză şi peste 100 de persoane. Trebuie să ştim despre trichineloză că este o boală comună animalelor şi omului, produsă de un parazit, Trichinella Spiralis, care trăieşte ca adult în intestinele animalelor sau omului şi ale cărui larve se localizează în musculatura striată. Atât parazitul cât şi larvele acestuia nu sunt vizibile cu ochiul liber. Rezervorul principal al parazitului este reprezentat de animalele sălbatice: urs, mistreţ, lup vulpe, rozătoare de pădure, iar cel secundar de animalele din vecinătatea locuinţelor umane: şoareci, şobolani, căini, pisici şi porci. Porcii din gospodărie se pot îmbolnăvi daca mănâncă şobolani infestaţi, resturi de carne de porc infestată şi nesterilizată, provenită din tăierile din gospodării, sau resturi de animale vânate, infestate. 

De aceea, deţinătorii de porcine trebuie să cunoască faptul că este interzisă creşterea porcilor pe gropile de gunoi şi păşunatul acestora alături de populaţiile de porci mistreţi sau de alte animale sălbatice receptive. La om, boala apare în urma consumului de carne de porc domestic sau sălbatic, de urs, insuficient friptă sau fiartă. Preparatele crude, afumate sau sărate, produse din astfel de carne sunt, la rândul lor surse de infestare pentru om. Simptomele prezentate de un om infestat cu Trichinella Spiralis sunt foarte asemănătoare cu cele produse de reumatism. De asemenea, pot apărea stări similare celor gripale, afecţiunilor cardiace, renale sau alergice. Caracteristice sunt durerile musculare pronunţate, cauzate de larvele parazitului care se localizează în musculatura striată (inimă, diafragmă, limbă etc) Persoanele infestate trebuie să fie internate şi supuse urgent unor tratamente medicamentoase costisitoare. În cazul în care infestaţia este masivă se poate înregistra şi moartea persoanei respective. Alternativa acestei variante periculoase este simplă şi la îndemâna tuturor crescătorilor de porci. Este suficient ca deţinătorul animalului să meargă la medicul veterinar cu o probă de carne şi să solicite efectuarea examenului trichineloscopic. Pe baza actului de identitate, proprietarul va fi înregistrat de către medicul veterinar examinator, în registrul de la circumscripţia sanitară veterinară teritorială. Costul unui examen trichineloscopic este 10 lei Trichinoscopul este aparatul care pune în evidenţă prezenţa larvelor parazitului în probele de carne. Probele se recoltează din muşchi (limbă, zona cărnoasă dintre două coaste, etc), localizarea predilectă a larvelor.

În majoritatea cazurilor boala nu se manifestă la porc prin semne clinice sesizabile, care să se constituie într-un semnal de alarmă pentru proprietar .Un crescător de porci nu va putea garanta că oferă o carne fără pericol de infestare cu Trichinella Spiralis, în absenţa dovezii examenului trichineloscopic. Chiar dacă examenul trichineloscopic este obligatoriu, nu toţi respecta prevederile legale. Trebuie menţionat că, aceleaşi prevederi se aplică şi pentru carnea de porc mistreţ sau urs, care urmează a fi consumată ca atare sau intră în compoziţia unor produse, iar printre cei care nu le respectă şi au avut de suferit, se număra braconierii. Cea mai recomandabilă cale, pentru a preveni apariţia trichinelozei la om, este tăierea porcilor în abatoare autorizate sanitar veterinar, unde este asigurata în permanenţă asistenţă sanitară veterinară de specialitate. A.N.S.V.S.A. reînnoieşte apelul făcut către populaţie de a cumpăra produse de origine animală, numai din locuri autorizate sanitar veterinar.Este singura garanţie că veţi achiziţiona produse care nu pun în pericol sănătatea dumneavoastră si a familiei. “Decât să rişte sănătatea şi chiar viaţa, a lor şi a celorlalţi membri de familie, inclusiv a copiilor, cetăţenii trebuie să facă un minim efort şi să ducă o mică porţiune din porcul tăiat la medicul veterinar pentru a fi siguri că nu este infestat. Efectuarea examenului trichineloscopic se face rapid şi costă puţin. În schimb, dacă acest examen simplu nu este făcut, costurile pentru respectivii consumatori pot fi foarte mari sau chiar se poate ajunge la decesul celor care sunt inconştienţi!”, avertizează, încă o dată, dr. Radu Roatiş Cheţan, preşedintele ANSVSA. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.